joi, aprilie 25, 2024
AcasăAdministratiePrimarul Focșaniului insistă cu proiectul de desființare a Ateneului Popular ”Mr. Gh....

Primarul Focșaniului insistă cu proiectul de desființare a Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia”

Primarul Cristi Misăilă a convocat o ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani pentru data de 17 august. Printre proiectele de hotărâre se numără și cel privind desființarea unei instituții din subordine – Ateneul Popular ”Maior Gheorghe Pastia”. Edilul șef le cere consilierilor să aprobe proiectul de fuziune a Ateneului, prin absorbție, cu Teatrul Municipal. Proiectul prevede că Teatrul Municipal preia patrimoniul, activitățile și personalul Ateneului, cu excepția directorului instituției (n.r. Valentin Gheorghiță), căruia i se va desface contractul de muncă.
Este acelaşi proiect pe care Cristi Misăilă l-a mai propus şi în primăvară, dar care, din motive care au ţinut de legalitate, a fost respins, deşi iniţial a fost anunţat ca fiind aprobat. Fiind un proiect de hotărâre ce vizează patrimoniul, este nevoie de votul a două treimi dintre membrii Consiliului Local. La vremea respectivă, s-a considerat că Misăilă ar fi cedat presiunii opiniei publice, care a criticat îndelung decizia, fiind inițiată chiar şi o petiţie la care au aderat sute de oameni, scandalizaţi de gestul edilului. Se pare că a fost, însă, doar o pauză strategică pentru a se găsi un moment oportun. Mai mult, de această dată, primarul Focșaniului se declară nemulţumit de orchestra Unirea şi de corul Pastorala. „Reorganizarea este impusă ca având în vedere următoarele: interesul scăzut al publicului faţă de muzica simfonică, chiar şi în condiţii de gratuitate, calitatea prestaţiilor orchestrei suferă din pricina lipsei de coeziune între interpreţi datorată dificultăților de corelare a programului acestora, lipsa concertelor lecţie pentru tineri, promovare insuficientă, repertoriu învechit şi stilul corului Pastorala prin nerespectarea programului de repetiţii, lipsa punctualității la spectacole, cantitate în detrimentul calităţii. Necesitatea reorganizării transpare și din nevoia de noutate și diversitate. Manifestările culturale trebuie să corespundă publicului contemporan. Prin reorganizare se încearcă, de fapt, să se dea un suflu nou ambelor instituții, realizându-se și un echilibru de personal pe lângă eficientizarea resurselor financiare și umane”, își motivează primarul Misăilă dorința de fuziune a Teatrului și Ateneului.
Reamintim că primarul le-a oferit luna trecută reprezentanţilor Asociaţiei Municipiilor din România un spectacol de gală cu orchestra Unirea, subliniind atunci cât de mult iubeşte cultura și mândrindu-se cu activitatea și repertoriul orchestrei. Este de urmărit dacă de această dată va avea două treimi din voturile aleşilor, având în vedere ce s-a întâmplat la ultima ședinţă a Consiliului Local Focșani, atunci când liberala Irina Anca Panaite-Maria a votat alături de PSD câteva proiecte sensibile (inclusiv două în care era nevoie de două treimi iar ea a avut votul ”de aur”).

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu