sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPoliticaPrimarul comunei Sihlea s-a înscris în PNL

Primarul comunei Sihlea s-a înscris în PNL

Primarul comunei Sihlea, Radu Modreanu, a devenit membru al Partidului Național Liberal. Radu Modreanu a câștigat alegerile locale din 27 septembrie din postura de candidat independent. Primarul va face, astfel, echipă liberală la conducerea administrației locale cu viceprimarul PNL Valeriu Coman. ”Am făcut acest pas către PNL, este cel mai potrivit partener pentru comunitatea noastră. Eu nu pot realiza investiții în comună de unul singur, iar PNL va fi alături de noi, ne va sprijini. Avem, de asemenea, mai multe proiecte depuse la Compania Națională de Investiții, iar ministrul Ion Ștefan ne va sprijini în realizarea acestor investiții”, a declarat primarul comunei Sihlea, Radu Modreanu. De asemenea, astăzi, ministrul Lucrărilor Publice a mers împreună cu edilul la Școala Voetin, pentru a verifica stadiul lucrărilor și a găsi o soluție pentru continuarea acestei investiții ”Școala Voetin este într-o situație deosebită. Are nevoie urgent de lucrări și alături de domnul ministru vom găsi soluții pentru ca această școală să fie finalizată.”, a mai spus edilul comunei Sihlea. Suntem convinși că a ales să devină membru PNL după ce s-a consultat cu oamenii care l-au ales, urmând să facă echipă cu viceprimarul PNL Valeriu Coman. Ne bucură faptul că primarul Modreanu a realizat cât de mult s-a implicat echipa PNL Vrancea, atât la nivel național, prin ministrul Ion Ștefan, dar și județean, după preluarea CJ Vrancea, pentru a aduce investiții de amploare în Vrancea, și că o administrație liberală este calea către succes a comunităților locale.”, a transmis președintele PNL Vrancea și al Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Odată cu adeziunea primarului din Sihlea, PNL are, acum, 29 de primari în județul Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu