joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitatePrimarii lui Oprişan nu şi-au băgat pielea la saramură pentru șeful lor...

Primarii lui Oprişan nu şi-au băgat pielea la saramură pentru șeful lor în dosarul de la DNA

Vineri, 11 decembrie, se așteaptă un verdict în dosarul de corupție de la DNA al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, trimis în judecată încă din anul 2006. Acesta, împreună cu ceilalți învinuiți, au fost achitați în primă instanță, iar în apel urmează să se pronunțe cei doi magistrați ai Curții de Apel Cluj care au judecat cauza începând cu luna mai. Aceștia au dorit să reaudieze câțiva din martorii din dosar, atât cei propuși de DNA, cât și de învinuiți, pentru a fi siguri de o soluție corectă. Ce reiese din rechizitoriul DNA, întocmit înainte de trimiterea spre instanță a dosarului, este faptul că cei mulți dintre primarii audiați de procurori nu au vrut să-și pună pielea la saramură și au declarat adevărul, adică faptul că nu prea s-au făcut lucrări de pietruire în localitățile pe care le gospodăresc. De altfel, și judecătorul care a dat soluția de achitare a menționat că, în marea lor majoritate, primarii și-au menținut declarațiile din rechizitoriu.

Vă prezentăm mai jos care au fost aceste declarații, care se regăsesc și în motivarea sentinței de achitare date în februarie.

Străoane

„Pentru comuna Străoane s-a semnat la data de 13 octombrie 2004 contractul pentru efectuarea de reabilitări pe DC 49 de la Km 0 la Km 3,1, în sumă de 849.009.189 lei. Din declaraţia primarului Zbârciog Vasile (n.a. PSD), reiese faptul că din cei 3,1 Km, 1,8 Km sunt asfaltaţi, iar restul au fost pietruiţi anterior în anul 2000, prin forţe proprii. Pe porţiunea pietruită anterior s-au efectuat lucrări de reabilitare, care nu pot fi comensurate în nici un fel, în lipsa unui proiect tehnic sau studiu de fezabilitate, care de altfel nici nu au fost întocmite, preţul fiind stabilit aleatoriu, iar pentru aceste lucrări învinuiţii OPRIŞAN MARIAN şi DIACONU MIRCEA au achitat suma de 812.511.330 lei”, se arată în rechizitorioul procurorilor care a stat la baza deciziei judecătorului.

Bilieşti 

„La data de 11 octombrie 2004, a fost semnat contractul pentru reabilitarea DC 145, în comuna Bilieşti, pe o lungime de 1 Km, în valoare de 404.002.620 lei. Plata a fost făcută la 11, respectiv 16 zile, după semnarea contractului, integral, în condiţiile în care situaţiile de lucrări nu au fost semnate de către învinuitul IACOB VALERIU. Din declaraţia martorului Butuc Ovidiu (n.a. PSD), primarul comunei Bilieşti, reiese faptul că cursul anului 2004, în afara consiliului local, nimeni nu a efectuat nici un fel de lucrări pe acest drum. Mai mult decât atât, primarul a arătat că DC 145 a fost întotdeauna un drum foarte bun şi întreţinut, lucru confirmat şi de către martorul Statache Pamfilie, primarul comunei Suraia, localitate din care s-a desprins Bilieşti. Haosul din documente a continuat şi în acest caz, lucru care reiese din contractul de execuţie în care se prevede reabilitarea lui DC 145 de la Km 3 la Km 4, iar ulterior, la 2 zile după semnarea contractului, învinuitul COSTEANU ION emite o dispoziţie de şantier către S.C. UTILAJ CONSTRUCT SERVICE S.A., prin care cere ca lucrările să se efectueze pe un alt traseu, întrucât de la km 3 la km 4 este asfalt”, au menţionat procurorii DNA în rechizitoriu.

Cîrligele

„La data de 11 octombrie 2004 se semnează contractul de reabilitare a DC 211, comuna Cârligele, pe traseul Dălhăuţi – Schitul Dălhăuţi, în lungime de 3 Km, în valoare de 390.986.400 lei. Din declaraţiile martorului Moscu Ştefan (n.a.PSD), primarul comunei Cârligele, reiese faptul că în cursul anului 2004 nimeni nu a făcut vreo lucrare pe DC 211. Mai mult decât atât, cei 3 Km fuseseră pietruiţi anterior, în perioada 2001-
2003, de către S.C. CONEXING S.R.L. şi S.C. ART CONSTRUCT”, arată procurorii DNA.

Măicăneşti

„La 8 noiembrie 2004 s-a semnat contractul pentru pietruirea DC 193 în comuna Măicăneşti, pe traseul Stupina-Stupina în lungime de 1,5 Km, în valoare de 1.989.609.790 lei, cu S.C. UTILAJ CONSTRUCT SERVICE S.A. Din declaraţia martorului Necula Costel (n.a. PSD), primarul comunei Măicăneşti, reiese faptul că cei 1,5 Km ai DC 193 (de la km 2 la km 3,5) fuseseră pietruiţi în anul 2002 de către S.C. AIPSTA STARS’95 S.A., în baza H.G. nr. 577/1997. Lucrarea s-a efectuat pe perioada anilor 2002 -2003, în baza unui proiect promovat de Consiliul Local Măicăneşti. Primarul Necula Costel a arătat că în cursul anilor 2004-2005 nimeni nu a efectuat nici un fel de lucrare pe acest drum”, scrie în rechizitoriu.

Gura Caliţei

De menţionat că dosarul deschis la DNA a pornit de la o reclamaţie a localnicilor din Gura Caliţei, care au aflat că drumul lor este pietruit doar pe hârtie, nu şi în realitate.

„La data de 27 mai 2004, se semnează contractul pentru reabilitarea DC 165, pentru comuna Gura Caliţei, traseu Dealu Lung – Raşca, pe o lungime de 3 Km, în sumă de 1.007.730.000 lei, lucrare contractată cu SC. AISPA STARS’ 95 S.A. Este vorba de aceeaşi comună pe raza căreia S.C. TOP MEDIA S.R.L. pretinde că a efectuat lucrări pe DC 165, de la Km 3 la Km 5. În acest sens, reiterăm afirmaţiile făcute de către martorul Bâtculescu Dragoş (n.a. PSD), primarul comunei Caliţa, a cărui declaraţie a fost analizată cu ocazia precizărilor făcute mai sus pentru acelaşi DC 165. Foarte pe scurt, precizăm că martorul a afirmat că în cursul anului 2004, pe acest sector de drum nu s-au efectuat nici un fel de lucrări. Cu toate acestea, în perioada 3-12 august 2004, învinuiţii OPRIŞAN MARIAN şi DIACONU MIRCEA au achitat către S.C. AISPA STARS’ 95 S.A. întreaga sumă prevăzută în contract. Se remarcă faptul că factura întocmită de către S.C. AISPA STARS’ 95 S.A. este cu 62.630.780 lei mai mică decât suma scrisă în ordinul de plată, astfel că şi de această dată inculpaţii au plătit mai mult decât valoare facturi”, se arată în rechizitoriu.

 Homocea 

„La data de 23 mai 2004 s-a semnat contractul pentru reabilitarea DC16 comuna Homocea, pe lungimea de 3,3 Km, în valoare de 1.108.503.000 lei, cu S.C. AISPA STARS’ 95 S.A. Plata a fost făcută la 6 zile după semnarea contractului, în baza unor situaţii de lucrări ireale, semnate de către învinuitul IACOB VALERIU.

Din declaraţia martorului Ionescu Neculai (n.a. PNL), primarul comunei Homocea, rezultă faptul că DC 16 este asfaltat pe întreaga sa lungime La sediul primăriei, s-a prezentat în luna octombrie 2004 martorul Pârlătescu Cezar, trimis de Prunache Corneliu, care i-a cerut martorului să semneze un proces-verbal de recepţie a lucrărilor. Reprezentantul S.C. AISPA STARS’ 95 S.A. a fost dat afară din biroul primarului. Faptul că drumul era asfaltat integral de către S.C. DP Vrancea S.A. cu fonduri de la Consiliul Local Homoeca, îl recunoaşte şi învinuitul COSTEANU ION în mod implicit, prin adresa semnată de el din 6 aprilie 2005 . Ca să-şi acopere şi această gafă, învinuitul COSTEANU ION solicită la 9 luni de zile după achitarea integrală a lucrării neefectuate, balastarea unui drum intravilan în comuna Homocea, lucru care însă nu s-a mai întâmplat”, susţin procurorii.

Paltin

„La data de 14 iulie 2004, respectiv 8 noiembrie 2004, s-au semnat contractele pentru pietruirea DC 108 şi DC 100 pe raza comunei Paltin, în valoare de 848.145.000 lei, respectiv 3.749.905.000 lei, pentru distanţele de 1 Km, respectiv 2 Km. Din declaraţia primarului Păun Valentin Valerianovici (n.a. PSD), primarul comunei Paltin (vezi fila 527, vol. 7), rezultă faptul că, din cei 3 Km ai lui DC 100, 2 Km erau pietruiţi in urma unor lucrări anterioare.  Firma S.C. UNIVERS NORD S.R.L. a executat lucrări de pietruire doar pe  800 de m din totalul de 2 Km contractaţi şi care, în parte, s-au suprapus cu drumul  pietruit anterior. Tot primarul comunei a spus că în cazul lui DC 108 şi acesta fusese pietruit anterior pe 2,5 Km şi totalul de 3 Km, iar S.C. UNIVERS NORD S.R.L. a efectuat pietruiri pe 1,5 Km, în loc de 1 Km contractat, lucrarea suprapunându-se cu partea de drum pietruită anterior. Martorul Păun Valentin a arătat că pentru DC 108 deţinea proiect de execuţie pentru întreaga lungime, însă firma a utilizat proiectul pus la dispoziţie de către învinuitul COSTEANU ION. Este evident, astfel, că, şi în cazul lui DC 108, Consiliul Judeţean Vrancea a achitat degeaba contravaloarea proiectului întocmit în 2004 de S.C. EUROPROIECT, în condiţiile în care şi proiectul din 2001 al Consiliului Local Paltin a fost întocmit de aceeaşi firmă şi care este identic”, au precizat procurorii DNA.

Au fost şi primari care nu au fost sinceri în instanţă, iar alţi martori audiaţi nu au fost consecvenţi în declaraţii

Este şi cazul primarul PSD al comunei Dumitreşti, Petrică Dogaru, care va fi anchetat de Parchet, la sesizarea magistratului Lucian Buta, care a judecat dosarul de corupţie al lui Marian Oprişan.

„În cursul judecăţii, martorul Dogaru Petrică şi-a modificat parţial declaraţia dată în cursul urmăririi penale arătând că de fapt lungimea drumului pietruit (DC 183 Biceşti – Lupoaia) a fost de 1 km şi jumătate, iar nu de ½ km, că s-au executat şanţuri la toate drumurile şi că între utilajele folosite la pietruirea DC 183 Biceşti – Lupoaia s-a aflat şi un cilindru compactor – nemenţionat în declaraţia de la urmărirea penală. Faţă de aceste diferenţe, instanţa a sesizat parchetul competent cu privire la eventuala săvârşire de către martorul Dogaru Petrică a infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art 260 Cp 1969”, se arată în motivarea judecătorului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu