Primarii de comune din România se întâlnesc, la București, cu președintele Klaus Iohannis

0
576

În perioada 16-19 februarie 2020 va avea loc cea de-a XXIII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), la Rin Grand Hotel, București. Lucrările Adunării generale se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa, domnul Klaus Werner Iohannis. Evenimentul reunește peste 550 de primari ai comunelor din România și are ca temă „Satul românesc, parte integrantă a ruralului european”. ACoR își propune să identifice, împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale, cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și să stabilească măsurile ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.

În cadrul evenimentului, luni, 17 februarie 2020, ora 17.00, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va întâlni cu primarii comunelor membre ale ACoR, la Rin Grand Hotel, București. Programul activităților Adunării generale cuprinde, pe lângă dezbateri privind aspectele statutare ale Asociației, o întâlnire de lucru cu delegația Guvernului României, condusă de prim-ministrul interimar, domnul Ludovic Orban. Cu aceeași ocazie, vor avea loc și ședințe de lucru cu membrii din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, vor fi înmânate distincțiile ACoR persoanelor cu o activitate îndelungată în domeniul administrației publice locale din România și din Republica Moldova, cât și Ordinele de merit ale ACoR primarilor care au avut o activitate deosebită, în mediul rural, privind domeniile:
– promovarea și păstrarea valorilor și civilizației tradiționale specifice satului
românesc;
– literatură și publicistică;
– promovarea activităților sportive;
– instalarea de investitori și promovarea de produse tradiționale românești;
– sprijinirea de proiecte/programe cu rol educațional, social-caritabil, cultural și
de parteneriat social. (comunicat ACoR)