Primăria Focșani pregătește ceva! USR Vrancea se opune măcelăririi orașului

0
72

Uniunea Salvați România – Filiala Vrancea reamintește focșănenilor, în special rezidenților din apropierea Palatului Justiției (tribunalului vechi), că Primăria Focșani pregătește adoptarea unui proiect imobiliar controversat. Nu în folosul cetățenilor urbei, ci al apropiaților PSD. Proaspătul șef al Ocolului Silvic Focșani, Cristian Ionuț Duță, dorește să construiască un bloc cu patru etaje de altfel pe terenul pe care îl deține în proprietate în strada Cuza Vodă nr. 10, clădire pe care vrea să o ”planteze” în oraș, în locul brăduților existenți. De data aceasta, clădirea nu se află la marginea orașului, ci în mijlocul acestuia. Sub pretextul dreptului la proprietate și obținând toate avizele, proiectul elaborat în data de 4 aprilie 2019, de revizuire a PUZ-ului, pentru construirea acestui bloc, cu un etaj mai înalt decât celelalte din spate, reduce dreptul la sănătate al cetățenilor. Oaza de relaxare și verdeață din zonă va dispărea, strict pentru un interes personal, cu acordul tacit al instituțiilor care ar putea să ofere alternative și soluții în favoarea comunității, care beneficiază de mai puțin de 10 mp de spațiu verde/locuitor, contrar normelor europene.

USR Vrancea a inițiat o petiție de oprire a abuzurilor urbane, prin plantarea de construcții în micile spații dintre blocuri și a depus-o la Registratura Primăriei Focșani, în data de 23 aprilie 2019. Această petiție a fost semnată de cetățenii rezidenți din zona Cuza Vodă nr. 10. ”Rezidenții blocurilor din str. Cuza Vodă nr. 6-8 se opun ridicării unei clădiri pentru spații comerciale, birouri și locuințe cu regim de înălțime S+P+4, adică un nou bloc, incompatibil cu caracterul zonei și care este mai înalt cu un etaj față de blocul din spatele potențialei construcții. Nimeni nu contestă dreptul de proprietate asupra terenului solicitantului, însă cetățenii cer primarului Cristi Misăilă mai multă responsabilitate față de nevoile lor, mai mult respect pentru dreptul acestora de a beneficia de un aer curat, lumină și spațiu verde.

Primăria Focșani, lipsită de viziune, prin desele modificări ale PUZ-ului, în lipsa unui PUG actualizat, și pe fondul unei legislații pline de portițe favorabile grupurilor de interese, nu face altceva decât să măcelărească suprafețele verzi, publice sau private, din interiorul orașului. Sub diverse promisiuni de amenajare a altora la marginea acestuia, demonstrează ceea ce primarii PSD au demonstrat mereu. Nimic pentru cetățeni, doar pentru interesul unui grup restrâns de oameni, din jurul PSD-ului și al apropiaților”, a declarat Cosmin Timofte, președinte USR Vrancea.

USR Vrancea va continua demersurile cu privire la acest proiect, care este de fapt un abuz pus la cale, paradoxal, de un silvicultor și nu doar de un simplu dezvoltator imobiliar. Duță Ionut Cristian este directorul Ocolului Silvic Focșani, post luat “moștenire” de la tatăl său, Gică Duță. Oportunismul este pus în fața oricărui interes comunitar. USR Vrancea militează pentru un oraș curat, cu mai multe spații verzi și mai bine amenajate. Focșaniul are nevoie de parcuri și grădini îngrijite, de aer curat, de locuri de parcare, de spații de joacă, de clădiri de patrimoniu renovate și valorificate turistic. Nevoile orașului sunt neglijate, prioritatea municipalității fiind să asigure interesele apropiaților PSD. Îi îndemnăm pe focșăneni să spună NU acestei construcții, să își folosească vocea și drepturile de cetățeni. Este nevoie de implicarea tuturor cetățenilor pentru a ne lua orașul înapoi. (USR Vrancea)