vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietatePrim-vicepreședintele PNL Vrancea nu a luat notă de trecere nici după contestație

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea nu a luat notă de trecere nici după contestație

Astăzi s-au afișat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2020. După corectarea contestațiilor, multe note s-au mărit. Însă acest lucru nu a fost suficient pentru unii dintre candidați. Printre cei care nu au avut noroc la contestații se numără și prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu. Acesta a depus contestație la proba de Limba și literatura română, unde obținuse doar 3.60. După recorectare, nota i s-a mărit, însă foarte puțin – 3.75. Prin urmare, el nu-și va putea lua acum diploma de bacalaureat. La celelalte două probe a luat note destul de bune: 7,55 la Istorie și 8,65 la Geografie. Dacă se va hotărî să se înscrie la o nouă sesiune a bacalaureatului, Daniel Moroșanu va susține doar proba la care a picat – Limba și literatura română.

Daniel Moroșanu are 42 de ani, este președintele PNL Vidra, consilier local în comuna Vidra și prim-vicepreședinte al PNL Vrancea. În acest an a dat pentru prima dată bacalaureatul. El absolvise o școală profesională și și-a definitivat studiile liceale în urmă cu câțiva ani, la Liceul ”Simion Mehedinți” din Vidra.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu