Premii de 20.500 de lei la Festivalul “Florentin Delmar”. Ce mesaje au transmis vedetele care susțin recitaluri

0

Cea de-a 43-a ediţie a Festivalului „Florentin Delmar” se va desfăşura în zilele de 12 şi 13 decembrie 2018, iar în data de 11 decembrie va avea loc preselecţia concurenţilor. În urma jurizării, organizatorii vor acorda următoarele premii:

– Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Florentin Delmar – în valoare de 6.000 de lei;                – Premiul I – în valoare de 4.000 de lei;                                                                                  – Premiul al II-lea – în valoare de 3.000 de lei;                                                                        – Premiul al III-lea – în valoare de 2.500 de lei;                                                                      – Premiul special (pentru cea mai bună interpretare a unei melodii Florentin Delmar) – în valoare de 5.000 de lei.

Vor exista și două recitaluri în cele două seri de spectacole, ale trupei Proconsul şi Alexandrei Uşurelu.

Ce mesaje au transmis vedetele:

“Pe 12 decembrie, după 7 ani, revenim, la Focșani, în cadrul Festivalului de Muzică Uşoară „Florentin Delmar”. Prin urmare, va așteptăm cu mic cu mare, în sala mare a Ateneului Popular, sa cântăm împreună #dacacerularputea şi să le arătăm concurenților din cadrul Festivalului ca #viselecarenudorm (cel mai nou cântec al nostru) se împlinesc! Cu drag, PROCONSUL”.                                                                                                                      “Dragi prieteni, joi, 13 decembrie, vă invit la concertul meu de la Ateneul Popular ”Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, din cadrul Festivalul ”Florentin Delmar”. Concertul “Cântec de mers mai departe” a fost prezentat pe mai multe scene importante din țară, incluzând cele mai cunoscute cântece ale mele, puse în scenă cu aranjamente scrise de compozitorul și producătorul Bobby Stoica. Apreciați instrumentiști ai scenei românești de jazz și pop mă vor acompania pe scena Ateneului timp de 60 de minute: Claudiu Purcărin la tobe (Nightlosers, Sorin Zlat trio, Louis King), Adrian Flautistu la contrabas (Nicu Alifantis Fragil band, Sebastian Burneci Quintet, Sorin Zlat trio), Mirel Cumpănaș la chitară (Cargo, Paula Seling, Narcisa Suciu), Bobby Stoica la pian (Voltaj, Stefan Banica, Direcția 5). Sunt entuziasmată că voi aduce pe scena Festivalului Florentin Delmar, în avanpremiera lansării celui de-al doilea album al meu, și câteva cântece încă nepublicate, împreună cu o adaptare a celebrei “Both sides, now” de Joni Mitchell, un standard al muzicii acustice americane. Vă aștept la concert cu drag și prețuire, Alexandra Uşurelu”. (sursa: Ateneul Popular)