marți, mai 14, 2024
spot_img
AcasăActualitatePremierul Nicolae Ciucă, după ultima negociere cu sindicaliștii din educație: Am dat...

Premierul Nicolae Ciucă, după ultima negociere cu sindicaliștii din educație: Am dat dovadă că ceea ce am promis am făcut

Ședință, la Guvern, la această oră, după ultima negociere dintre Executiv și liderii sindicatelor din sistemul de învățământ. Se pare că s-a ajuns la un acord, cel puțin în opinia Guvernului. „Am vrut ca finalul să fie unul cât se poate de concludent pentru noi toţi. Ne dorim, şi am afirmat de fiecare dată, să încheiem acest conflict de muncă pentru că este absolut o chestiune de responsabilitate faţă de sistemul de educaţie, faţă de copii, faţă de părinţi. În felul acesta, pornind de la faptul că sumele pe care le-am asumat în Ordonanţa de Urgenţă pe care adoptat-o astfel încât să putem să încheiem acest conflict, în cea pe care o vom pune în transparenţă astăzi, împreună cu sindicatele am agreat creşterea valorii sumelor pe care le vor primi atât personalul didactic, cât şi personalul didactic auxiliar, să crească la nivelul de 25%. De asemenea, am agreat ca începând cu anul viitor, pe grila de salarizare nouă, în noua lege a salarizării, salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie. De asemenea procentul de 40% din vechea Ordonanţă de Urgenţă va creşte la 50% din 1 ianuarie 2024 şi vom acorda acele sume de formare profesională de 1500 de lei pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi 500 de lei pentru personalul nedidactic. Am dorit să înţelegem cu toţii că este vorba de seriozitate şi de angajament şi nu am dorit să venim cu măsuri populiste care să ducă la dereglarea sistemului. Sunt măsuri care sunt realizabile şi am convingerea că, aşa cum au decurs discuţiile din această dimineaţă, am înţeles cu toţii că nu există alt parcurs decât acesta şi în tot ceea am realizat până acum am dat dovadă că ceea ce am promis am făcut şi sunt convins că astfel toţi dascălii vor avea încredere că ne ţinem promisiunile aşa cum am demonstrat şi până acum.”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței Executivului de astăzi.

Și mâine este programată o nouă ședință de Guvern, pentru adoptarea ultimelor acte normative ce privesc atât rezolvarea conflictului de muncă, precum și măsurile pentru desfășurarea examenelor naționale din sesiunea iunie-iulie. Greva generală continuă și mâine, sindicaliștii fiind așteptați cu un răspuns după publicarea actelor normative în Monitorul Oficial.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu