vineri, mai 17, 2024
spot_img
AcasăAdministratiePremierul Ciolacu a pus ochii și pe Inspecția Muncii, DGASPC-uri și IPJ-uri....

Premierul Ciolacu a pus ochii și pe Inspecția Muncii, DGASPC-uri și IPJ-uri. MAI a dispus, deja, control la IPJ Vrancea

În goana după imagine, prim-ministrul Marcel Ciolacu anunță controale peste controale și măsuri radicale în instituțiile publice. Toate pornite după declanșarea scandalului legat de ”azilele groazei” din Voluntari, care a zdruncinat PSD. La începutul ședinței Executivului de astăzi, Marcel Ciolacu a spus că sunt probleme atât la Agențiile de Inspecție și Prestație Socială, cât și la Inspecția Muncii și la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Șeful Guvernului a cerut măsuri drastice și la nivelul acestor instituții. De menționat că DGASPC-urile sunt în subordinea consiliilor județene. ”Am descoperit că este o problemă uriașă și cu munca la negru. Câteodată erau condiții de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce privește condițiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecția Muncii nu și-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luați aceeași măsură în cazul șefului acestei instituții. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoși și să începem să desființăm instituții cu totul, instituții care și-au dovedit incapacitatea de a face față cerințelor în acest moment. Cer președinților de consilii județene, în subordinea cărora se află direcțiile generale de asistență socială, din județele amintite, să înceapă să schimbe toți acești directori din funcție. Este evident că nu și-au făcut treaba și datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânșii vor răspunde în fața românilor care i-au ales.”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Nici Poliția Română nu a scăpat de critici. Șeful Guvernului a anunțat că șefii mai multor inspectorate din teritoriu sunt vizați de controale de la Ministerul Afacerilor Interne. ”De asemenea, domnul secretar de stat Bogdan Despescu m-a anunțat că a dispus, deja, controalele la inspectoratele județene de poliție din Arad, Maramureș, Hunedoara. Teleorman, Vrancea și la nivelul Poliției Capitalei. Sunt ferm convins că demiterile și demisiile sunt necesare, dar nu rezolvă decât o parte a problemei.”, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Strict legat de Vrancea, este puțin probabil ca șefii de prin IPJ să fie vizați de vreo schimbare, ținând cont de ”atașamentul” față de PSD. Poate doar vreun acar Păun să se identifice (și) prin această zonă. Sau …


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu