joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportPremieră în sistemul educațional românesc: șahul se studiază la facultate

Premieră în sistemul educațional românesc: șahul se studiază la facultate

Șahul a devenit specializare de sine stătătoare, pentru prima dată, la o universitate din România. Pionieri în acest domeniu sunt oficialii Universității ”Dunărea de Jos” din Galați. Din acest an universitar se poate studia ”sportul minții” la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Conform presei din județul Galați, sunt, deja, peste 100 de studenți în anul I. ”Așa se face că, în anul universitar 2017-2018, la nivel licență, disciplina șah este studiată de 135 studenți din anul I. Mai mult, la aceeași facultate este organizat și un curs de conversie profesională, cu durata de doi ani, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, care doresc să obțină o diplomă de licență în specializarea Educație Fizică și Sportivă.  De asemenea, unic în țară, la acest curs participă 53 cursanți, veniți din județele Galați, Brăila, Buzău, Vrancea, Cluj, Satu Mare, Suceava, Botoșani! Din cele opt module aferente jocurilor sportive, două sunt dedicate șahului (Metodica predării șahului, Elemente de tactică și Strategie în șah)”, scriu jurnaliștii de la publicația PresaGalați.ro.

Conform reglementărilor legale în domeniu, șahul a fost inclus, acum câțiva ani, ca disciplină opțională, pentru elevii din ciclul primar.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu