Pregătiri pentru începerea anului universitar și la Focșani

0
335
Anul universitar 2021-2022 va începe și la Focșani. Din această toamnă, în clădirea renovată a fostei Prefecturi Putna (unde a funcționat, mulți ani, și Primăria Focșani) se vor desfășura cursuri universitare. Două dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România – Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași și Universitatea din București – și-au deschis centre de studii la Focșani. Potrivit datelor transmise până acum, oferta educațională a celor două instituții pentru anul 2021-2022 cuprinde locuri la buget și cu taxă, precum și cursuri la zi. Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași aduce la Focșani următoarele specializări, studii universitare de licență și master: Limbă și literatură română – O limbă și literatură modernă, Istorie, Drept și ordine publică, Evaluare clinică, consiliere și psihoterapie de cuplu și familie, Matematici fundamentale pentru învățământ. Universitatea din București va fi prezentă la Focșani, pentru început, cu specializarea ”Administrarea Afacerilor”, pentru studii universitare de licență la zi.