vineri, mai 3, 2024
AcasăSocietatePregătiri pentru Focșani Blues Festival, ediția a II-a

Pregătiri pentru Focșani Blues Festival, ediția a II-a

Festivalul Internațional de Blues de la Focșani, din acest an, va avea loc în perioada 8-10 septembrie. Organizatorii pregătesc spectacole de excepție și lucruri noi față de ediția precedentă. ”Acest festival a pus Focșaniul pe harta evenimentelor culturale de anvergură. Mulțumim tuturor sponsorilor, mari și mici, care ne-au ajutat anul trecut și care se implică și în acest an. Vreau să vă anunț că, în acest an, avem 15 sponsori noi față de anul trecut. Anul acesta vom începe, practic, cu o zi mai devreme, joi, 7 septembrie, cu selecția bandurilor românești care vor reprezenta România la Festivalul European de Blues, de anul viitor, care va avea loc în Norvegia. În Piața Unirii vor fi mai multe scaune, vom instala mai multe ecrane iar zona Food-Court va fi adusă mai aproape, pe bulevardul Unirii. Aici se vor putea găsi și specialități internaționale, din Italia sau Austria. De asemenea, am dezvoltat partea de online a Festivalului”, a declarat, într-o conferință de presă, Bernard Cheere, președintele Asociației Culturale ESTICA și directorul Focșani Blues Festival. Organizatorii se așteaptă la un număr mai mare de spectatori, estimat la 15.000-18.000, nu numai din Focșani și București ci și din județele învecinate. Pentru aceștia, organizatorii vor asigura transportul la și de la Focșani. Nu vor lipsi ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la București. Dintre aceștia va fi prezent, ca și anul trecut, ambasadorul Elveției. Mai sunt așteptați reprezentanți ai ambasadei Statelor Unite ale Americii, ai ambasadei Finlandei ș.a. În plus, printre spectatorii de la Focșani Blues Festival s-ar putea număra militari americani dislocați la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu.
Ediția din acest an va aduce la Focșani peste 120 de artiști, cu tot cu membrii formațiilor lor, artiști renumiți în acest domeniu, din Statele Unite ale Americii, Canada, Finlanda, Spania, Marea Britanie, Elveția, Brazilia, Norvegia, Irlanda și Danemarca. Pe scena din Piața Unirii vor susține recitaluri câte 4 banduri în fiecare seară. ”În premieră, selecția bandurilor românești pentru competiția europeană de blues din Norvegia, ce va avea loc la Ateneul Popular, va fi transmisă în direct, pe ecrane mari, instalate în Piața Unirii. Noi le vom asigura transportul și cazarea artiștilor care vor reprezenta România la concursul din Norvegia. Până la data festivalului vom prezenta, săptămânal, în social media, câte două formații care vor concerta în Piața Unirii. Ne dorim ca Focșaniul să aibă o trupă de blues în scurt timp”, a declarat Cătălin Horodincă, directorul de producție al festivalului.
Bugetul festivalului va fi mai mare decât anul trecut, totul din fonduri private. Organizatorii vor fi ajutați de 120 de voluntari iar în Piața Unirii vor fi instalate circa 1.500 de scaune și bănci. Singura problemă care le dă bătăi de cap organizatorilor o reprezintă numărul mic de locuri de cazare din hotelurile, motelurile și pensiunile din Focșani și din apropierea orașului. Conform inițiatorilor, Focșani Blues Festival și-a găsit, deja, locul între primele 5 manifestări cultural-muzicale de profil din Europa iar interesul românilor și al străinilor pentru evenimentul din orașul nostru este în creștere.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu