Liviu Macovei a depus astăzi jurământul în calitate de prefect al județului Vrancea. În fața șefilor serviciilor publice deconcentrate și a oficialilor Consiliului Județean Vrancea, noul prefect a transmis că prioritatea conducerii Instituției Prefectului este continuitatea deplină a activității instituționale, în interesul cetățenilor județului Vrancea și al celor 74 de unități administrativ-teritoriale: controlul de legalitate asupra actelor administrative, relația cu autoritățile publice locale, coordonarea serviciilor publice deconcentrate și gestionarea situațiilor de urgență. „Am ales să depun jurământul în fața Colegiului Prefectural pentru că aceștia sunt partenerii cu care lucrăm zi de zi în slujba cetățenilor Vrancei. Reprezentarea Guvernului în teritoriu este, înainte de orice, o muncă instituțională comună, iar acesta este reperul după care îmi voi exercita mandatul”, a declarat prefectul Liviu Macovei.
Noul prefect a subliniat că sunt două urgențe în acest moment, pentru Instituția Prefectului Județul Vrancea: reorganizarea UAT-urilor, conform actelor normative în vigoare, și ajutorarea sinistraților incendiului devastator din satul Rucăreni, comuna Soveja.
Reamintim că Liviu Macovei (PNL), ex-subprefect, a fost numit în funcția de prefect al județului Vrancea în ședința Guvernului de miercuri, 29 aprilie. El îl înlocuiește pe Marius Iorga (PSD), care și-a dat demisia ca urmare a deciziei PSD de a ieși de la guvernare.
