sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitatePrefectul Halici judecă cu dublă măsură: l-a lăsat fără mandat pe primarul...

Prefectul Halici judecă cu dublă măsură: l-a lăsat fără mandat pe primarul din Homocea, dar îl protejează pe cel de la Străoane

Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, a emis astăzi un ordin prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului comunei Homocea, Neculai Ionescu. Edilul liberal din Homocea a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost judecat pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 8 iunie 2015, ” dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei”. Cu alte cuvinte, și primarii condamnați cu suspendare își pierd mandatul, iar prefectul a reacționat cu maximă celeritate în acest caz.

ionescu

Primarul comunei Homocea, Neculai Ionescu, susține că prefectul Nicușor Halici face de mai mult timp presiuni asupra secretarului comunei de a prezenta referatul pe baza căruia el să fie suspendat din funcție. Motivarea sentinței din 15 decembrie 2015 a ajuns la Primăria Homocea în urma solicitării secretarului comunei, transmisă Curții de Apel Galați pe data de 4 ianuarie a.c. Deocamdată, Neculai Ionescu nu a luat o decizie cu privire la calea de urmat. ”Nu am primit acest ordin al prefectului. După ce-l primesc, voi analiza și am dreptul să mă adresez instanței de contencios administrativ pentru a contesta ordinul de suspendare. Cât privește sentința Curții de Apel Galați, voi introduce acțiune de revizuire”, ne-a declarat primarul de la Homocea.

În Vrancea, în această situaţie se mai află primarul PSD din Străoane, Vasile Zbârciog, condamnat în martie 2014 la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de cumpărare de influenţă, în dosarul „Mită la BAC”.

646x404

Era de aşteptat ca Instituţia Prefectului să semneze un ordin de încetare a mandatului de primar și în cazul său, dar nu a făcut-o. Nicușor Halici spune că această decizie se poate lua doar printr-un raport întocmit de secretarul primăriei, așa cum a fost la Homocea. „Ordinul de încetare a mandatului primarului de la Homocea l-am dat în baza raportului întocmit de secretarul comunei. La Străoane nu știu despre ce este vorba și nici nu este responsabilitatea mea”, ne-a spus prefectul Nicușor Halici. Întrebat dacă s-a interesat măcar despre această speță, despre care se discută încă din luna iunie a anului trecut, prefectul a continuat să susține că este o problemă exclusivă a secretarului din comună. Contactat telefonic, secretarul primăriei Străoane părea ca de pe altă lume. „La noi la Primărie nu a venit nicio sentință. Eu nu am așa ceva, deci nu am ce raport să scriu. Sunteți primul care mă sunați și până acum nu m-a întrebat nimeni despre acest lucru cu nimeni, nici măcar prefectul”, ne-a spus Zamfira Macovei.

De menționat că înainte de a fi prefect, Nicușor Halici a fost angajatul Consiliului Județean Vrancea, fiind subordonat lui Marian Oprișan, fiind sprijinit de administrația PSD să ajungă în funcția pe care o deține astăzi.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu