marți, mai 7, 2024
AcasăSocietatePrefectul Gheorghiță Berbece: ”Vă rugăm să respectați regulile. Boala există și s-a...

Prefectul Gheorghiță Berbece: ”Vă rugăm să respectați regulile. Boala există și s-a dovedit fatală pentru mulți dintre semenii noștri.”

În România a fost bătut un record negativ la cazurile de COVID-19, fiind înregistrate 7733 de cazuri. Vrancea se află, momentan, pe penultimul loc al topului județelor, dar suntem îngrijorați de faptul că rata de infectare în municipiul Focșani este în creștere, ajungând la 2,51 la mia de locuitori.
Unii oameni nu au înțeles că principala modalitate de stopare a transmiterii virusului, care stă în puterea noastră, e limitarea deplasărilor inutile. Aceasta și, bineînțeles, respectarea normelor de igienă, precum și purtatul măștii în spațiul public. Insistăm pe aceste lucruri, deoarece dacă transmiterea va fi intercomunitară va fi imposibil să fie controlată.
Trebuie să recunoaștem că nu avem parte de cele mai bune spitale, chiar dacă unii și-au făcut un titlu de glorie din asta, trebuie să știm că medicii, asistenții sunt aproape epuizați după luni de luptă cu COVID-ul, iar paturile libere din spital sunt tot mai puține. Înainte ca autoritățile să înăsprească măsurile, cel mai bine ar fi să înăsprim responsabilitatea individuală, să dăm dovadă de spirit civic și empatie față de semenii noștri. Suntem conștienți că toată lumea a făcut un efort imens de la începutul anului, că s-au făcut sacrificii uriașe, dar nu trebuie să cedăm și să acceptăm varianta cea mai ușoară, a teoriilor conspirației, să băgăm capul în pământ precum struțul crezând că va trece de la sine. Boala există și s-a dovedit fatală pentru mulți dintre semenii noștri, iar numărătoarea pare să nu se oprească, din păcate.
Vă rugăm, așadar, să respectați regulile, pentru a nu fi nevoiți să adoptăm altele și pentru ca toți să ajungem seara acasă, sănătoși. (Gheorghiță Berbece, prefectul județului Vrancea))

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu