sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăCultură”Povestea străzii mele", proiect inițiat de Biblioteca Județeană

”Povestea străzii mele”, proiect inițiat de Biblioteca Județeană

Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, prin Secţia de „Carte veche şi colecţii speciale”, inițiază proiectul privind cunoașterea și promovarea istoriei locale, prin lansarea concursului pentru toate vârstele: „Povestea străzii mele”. Așadar, dragi utilizatori, dacă știți sau aflați (de la bunici, școală, biserică, de la bibliotecă, vecini, arhive, în albume de familie și altele) un istoric, o explicație a denumirii străzii, dacă aveți imagini de altădată ale străzii, ori știți întâmplări mai vechi și mai noi petrecute pe strada pe care locuiți, dacă aveți clădiri frumoase, istorice, dacă aveți amintiri frumoase sau interesante inspirate de strada dumneavoastră, povestiți-ne și nouă! Intrați în concurs!!!

Concursul se adresează tuturor vârstelor, este dedicat tuturor localităților din județul Vrancea și se poate participa individual, pe familii sau instituțional (școli, biblioteci, instituții). Prin această inițiativă dorim să dezvoltăm simţul civic responsabil, să stimulăm respectul faţă de valorile realizate de comunitatea din care facem  parte şi să contribuim la promovarea turismului local.

Ultima zi de depunere a lucrărilor, însoțite de imagini, fotografii, documente (în copie) este 14 mai 2021. Lucrările se pot depune personal, la Sediul central, din str. Mihail Kogălniceanu, nr. 13, la Secția de „Carte veche şi colecţii speciale”, prin poştă (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 13, Focşani, jud. Vrancea, cod. 620036), sau prin e-mail, la adresa: manager@bjvrancea.ro

Data de premiere va fi pe 4 iunie a.c. Lucrările pot fi scrise de mână sau la calculator – redactate în format Word, font 12, cu… diacritice!!! Cele mai bune lucrări, adică cele care sunt originale, sunt documentate, sunt scrise corect și contribuie la cunoașterea istoriei locale, vor primi premii în bani, cărţi și o excursie la Muzeul Național al Hărților și Cărții vechi din București! De asemenea, cele mai bune lucrări, vor fi publicate de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea și vor fi urcate pe site-ul www.memorielocalavrancea.ro. Pentru întrebări, vă rugăm să sunați la tel. 0237 214 562 sau să scrieți pe adresa manager@bjvrancea.ro. (Biblioteca Județeană Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu