sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InternePost vacant la ARR Vrancea

Post vacant la ARR Vrancea

Autoritatea Rutieră Română (ARR) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a 25 de funcții vacante în structurile teritoriale. În cadrul ARR Vrancea este scos la concurs un post de referent de specialitate gradul II (S). Pentru înscrierea la concurs, doritorii trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice: studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: științe inginerești, administrative, economice sau juridice, ori studii echivalente potrivit prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi, în cazul solicitanţilor care au obţinut actul de studii în străinătate, documentul de recunoaştere /echivalare a acestuia emis în condiţiile legii de către autoritatea administraţiei publice centrale competente și/sau experiență profesională în domeniul transporturilor rutiere; vechime de minimum 6 luni în specialitatea studiilor; permis de conducere categoria B; fără mețiuni în cazierul judiciar; cunoştinţe operare calculator – Pachetul Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint, Outlook).

Dosarele de concurs se depun personal, până pe data de 13 decembrie, la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Poarta G din Str. Gării de Nord, Sector 1 Municipiul Bucureşti. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 21 septembrie, iar interviul va fi pe 24 decembrie. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Autoritatea Rutieră Română, cu sediul în Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, telefon 021/313.48.53, Serviciul Resurse Umane.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu