vineri, mai 3, 2024
AcasăStiri InternePost liber la ARR Vrancea

Post liber la ARR Vrancea

Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. organizează concurs pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate gradul II (S) din cadrul – Compartimentului Inspecție Siguranța Rutieră al Agenției Teritoriale ARR Vrancea. Condiții specifice:

  • a) studii superioare dovedite cu diplomă de licență și diplomă de mașter recunoscute, în una dintre specialitățile construcției și proiectării drumurilor și podurilor, respectiv din domeniile inginerie civilă, ingineria transporturilor sau ingineria autovehiculelor rutiere, ori studii echivalente potrivit prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și, în cazul solicitanților care au obținut actul de studii în străinătate, documentul de recunoaștere/echivalare a acestuia emis în condițiile legii de către autoritatea administrației publice centrale competente, precum și o experiență profesională de cel puțin 3 ani dovedită în unul sau mai multe dintre domeniile menționate;
  • b) studii superioare dovedite cu diplomă de licență în cazul polițistului rutier în grad de ofițer minimum 10 ani în sistematizarea traficului rutier, experiență atestată de Inspectoratul General al Poliției Române;
  • c) permis de conducere categoria B;
  • d) nu are mențiuni înscrise în certificatul de cazier judiciar;
  • e) cunoștințe operare calculator; MS Office: Windows Word, Excel, PowerPoint.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 04 noiembrie 2019, ora 16:30: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 12 noiembrie 2019, ora 10.00: proba scrisă – la sediul central al Autorității Rutiere Române – A.R.R., București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1;
  • 18 noiembrie 2019, ora 10.00: proba interviu – la sediul central al Autorității Rutiere Române – A.R.R., București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., cu sediul în Bucureşti, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, telefon 021/313.48.53, Serviciul Resurse Umane.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu