duminică, mai 5, 2024
AcasăSocietatePortret în misiune: sergentul sanitar Iuliana Bratu, de la Spitalul Militar Focșani,...

Portret în misiune: sergentul sanitar Iuliana Bratu, de la Spitalul Militar Focșani, în teatrul de operații din Afganistan

Sergent Bratu Iuliana, sanitar în Compartimentul Primire Urgențe în cadrul Serviciului de Medicină Operațională al Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu”, este unul dintre misionarii lui Hippocrate în cadrul compartimentului WARD al Spitalului Militar Multinațional ROL 2 din Afganistan. Doamna sanitar este absolventă a Secției de instruire și perfecționare medico-militară Sibiu în anul 2019 și se află la prima misiune într-un teatru de operații. „Schimbarea la față a pustiului afgan se face cu speranțe de sănătate dăruite din suflet. Copiii și bătrânii ne încearcă sentimentele când, cu privirea, așteaptă vindecarea de la noi. Dacă vorbim de îngrijirea pacienților cu traume chirurgicale sau de îngrijiri medicale pentru pacienții confirmați pozitiv SARS-CoV-2, întâlnim aceeași rugă care ne obligă să-i ajutăm.”, ne-a mărturisit sergent Bratu Iuliana.
Noi, cei de acasă, îi transmitem gânduri bune și susținerea noastră doamnei sergent Bratu Iuliana. Respect! (text : plutonier major Galiță Adrian, foto: sergent Bratu Iuliana)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu