marți, decembrie 3, 2024
AcasăActualitatePopasul Dumbrăvița, scos la vânzare. Câți bani cere proprietarul SC Zanfir SNC

Popasul Dumbrăvița, scos la vânzare. Câți bani cere proprietarul SC Zanfir SNC

Popasul Dumbrăvița, aflat la ieșirea din Răstoaca spre Galați/Brăila, în proprietatea SC Zanfir SNC, a fost scos la vânzare. Popasul are are suprafața utilă de 1500 mp și o suprafață construită de 1700 mp, cu 10 camere și 32 de locuri de parcare. Prețul de vânzare este de 1.881.870 euro.

Descrierea Popasului Dumbrăvița 

Pe DN23 ce leagă orașul Focșani de municipiile Brăila și Galați, în Pădurea Dumbravița s-a construit în anii 1970 o parte din pensiunea care există astăzi, adică o amprentă la sol de aproximativ 150 mp, cu 4 camere de cazare cu o suprafață de 95 mp.

După Revoluție a trecut pe la mai multi proprietari, însă cea mai mare investiție a fost făcută în anul 2012-2013, completată de același proprietar în 2017. Anul 2013 poate fi considerat anul de construcție a Pensiunii Dumbrăvița deoarece s-a ajuns la o suprafață construită desfășurată de peste 1700 mp. În anul 2019 a fost achiziționată de către SC Zanfir SNC care în anul 2020 (an pandemic) a remodelat pensiunea ajunsă la stadiul de astăzi. Pensiunea este clasificată la nivelul 3 margarete.

S-a păstrat stilul rustic însă a fost updatat la stilul rustic modern. Au fost remodelate sălile de restaurant și de evenimente, terasa de vară precum și camerele de cazare. În această perioadă s-a pus mare accent pe dotările celor două bucătării și pe infrastructura, din care fac parte un sistem de climatizare, un generator de 110 KVA  și de un sistem de stingerea incediilor cu hidranți interiori și exteriori.

Restaurantul are un aspect special unde sunt 100 de locuri. Acesta este deschis zilnic și se pot servi mâncăruri diversificate preparate de către bucătarii popasului. Sala de evenimente cu o capacitate de 180 de locuri este potrivită pentru diferite evenimente: nunți, botezuri, aniversări, petreceri private, evenimente speciale. Cele două săli pot fi unite prin deschiderea celor două glasvand-uri care separă sălile, ajungându-se astfel la o capacitate totală de 280 de locuri. În curte este un mic iaz cu pești, pe care îl puteți traversa pe un podeț din lemn.

Terasa este o încântare, plină de verdeață și flori, fiind umbrită în permanență de pădure. Terasa are o capacitate de 250 de locuri și are o bucătarie de vară care facilitează servirea clienților. De asemenea tot pe terasă se află și barul de vară care are în dotare o cameră frigorifică, astfel băuturile sunt ținute la rece permanent. Restaurantul dispune și de parcare proprie, așa încât aveți unde să vă lăsați mașina. Dacă doriți să înnoptați, pensiunea dispune de zece camere (7 camere duble,1 cameră triplă și 2 apartamente).

Mai multe detalii despre vânzare, AICI


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu