joi, martie 28, 2024
AcasăSocietatePompierul lunii decembrie, exemplu de curaj și devotament FOTO

Pompierul lunii decembrie, exemplu de curaj și devotament FOTO

Modestia este apanajul oamenilor puternici, iar cu această calitate este înzestrat din plin salvatorul desemnat ”𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐”, 𝐩𝐥𝐮𝐭𝐨𝐧𝐢𝐞𝐫 𝐚𝐝𝐣𝐮𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐏𝐨𝐩𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬.
Este singurul pompier din familie și zice că doar norocul l-a făcut să îmbrățișeze această meserie, care, după atâția ani, pare că i se potrivește cel mai bine.
Colegul nostru provine dintr-o familie numeroasă, în care a învățat, alături de ceilalți patru frați, cât este de important ajutorul oferit la timpul potrivit.
Din 2007, până în prezent a participat la sute de intervenții și nu de puține ori și-a îndeplinit datoria față de semeni din timpul liber: în 2019 a venit în sprijinul colegilor pentru evacuarea unei persoane înecate în fântână, anul trecut a participat la stingerea unui incendiu de vegetație uscată la Călimănești.
Intervenția care l-a distins ca ”𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐” a avut loc în 23.12.2022, în jurul orelor 20:10. Era acasă când a primit un telefon de la un coleg aflat în tura de serviciu care, îl anunța că, pe raza localității unde locuiește, respectiv în satul Ciorani, comuna Pufești, a izbucnit un incendiu la o locuință. După ce i s-au dat punctele de reper, s-a echipat și a plecat imediat în sprijinul colegilor. Ajuns la locul indicat și-a dat seama că în urmă cu 2 -3 ani a acționat pentru stingerea unui incendiu la casa de vis-a-vis. A pus repede umărul la treabă și a început să evacueze din puținele bunuri pe care le avea bătrânica urmărită de ghinion. ”𝑺̦𝒕𝒊𝒕̦𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒆, 𝒄𝒖 𝒄𝒂̂𝒕 𝒂𝒅𝒂̆𝒖𝒈𝒂̆𝒎 𝒂𝒏𝒊 𝒗𝒂̂𝒓𝒔𝒕𝒆𝒊, 𝒄𝒖 𝒂𝒕𝒂̂𝒕 𝒏𝒆 𝒔𝒄𝒂𝒅 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒔̦𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒇𝒐𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒈𝒓𝒆𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒐 𝒎𝒂𝒊 𝒍𝒖𝒂̆𝒎 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒑𝒂̆𝒕, 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒅𝒖𝒎𝒏𝒆𝒂𝒆𝒊 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒃𝒖𝒏 𝒔𝒂𝒍𝒗𝒂𝒕 𝒆𝒓𝒂 𝒐 𝒄𝒐𝒎𝒐𝒂𝒓𝒂̆. 𝑨𝒎 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒓𝒄𝒂𝒕 𝒔̦𝒊 𝒆𝒖 𝒔𝒂̆ 𝒂𝒋𝒖𝒕 𝒄𝒂̂𝒕 𝒑𝒐𝒕.”
Totodată, plutonierul adjutant Popa Marius a participat activ la localizarea și limitarea incendiului, până la finalizarea intervenției dând dovadă de profesionalism, stăpânire de sine, curaj și devotament.
”𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟐” este prima distincție pe care o primește, ceea ce îl face mândru, după cum mărturisește, fiindcă ”𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒆𝒓𝒊 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒖𝒏 𝒄𝒂𝒅𝒓𝒖 𝒇𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒖𝒄𝒆𝒓𝒊𝒊. 𝑵𝒖 𝒎𝒊-𝒂𝒎 𝒊𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏𝒂𝒕 𝒏𝒊𝒄𝒊𝒐𝒅𝒂𝒕𝒂̆ 𝒂𝒔̦𝒂 𝒄𝒆𝒗𝒂, 𝒅𝒆 𝒂𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒂𝒎 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒎𝒂𝒓𝒊 𝒆𝒎𝒐𝒕̦𝒊𝒊, 𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒆𝒗𝒂 𝒄𝒂 𝒍𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒗𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒆. 𝑹𝒆𝒄𝒖𝒏𝒐𝒔𝒄 𝒄𝒂̆, 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒐 𝒎𝒐𝒕𝒊𝒗𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒊̂𝒏 𝒑𝒍𝒖𝒔 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒅𝒆𝒕𝒆𝒓𝒎𝒊𝒏𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏 𝒊𝒎𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕, 𝒂𝒗𝒂̂𝒏𝒅 𝒈𝒂𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒊𝒂 𝒄𝒂̆ 𝒊̂𝒎𝒊 𝒇𝒂𝒄 𝒃𝒊𝒏𝒆 𝒎𝒆𝒔𝒆𝒓𝒊𝒂. 𝑶𝒓𝒊𝒄𝒖𝒎, 𝒆𝒖 𝒄𝒓𝒆𝒅 𝒄𝒂̆ 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒇𝒂𝒑𝒕𝒂̆ 𝒃𝒖𝒏𝒂̆ 𝒂𝒓𝒆 𝒐 𝒓𝒂̆𝒔𝒑𝒍𝒂𝒕𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒎𝒂̆𝒔𝒖𝒓𝒂̆, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒗𝒊𝒏𝒆 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒏𝒖 𝒕𝒆 𝒂𝒔̦𝒕𝒆𝒑𝒕̦𝒊. 𝑪𝒂𝒎 𝒂𝒔̦𝒂 𝒔-𝒂 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̂𝒎𝒑𝒍𝒂𝒕 𝒔̦𝒊 𝒂𝒄𝒖𝒎. 𝑴𝒖𝒍𝒕̦𝒖𝒎𝒆𝒔𝒄 𝒅𝒐𝒎𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒂𝒏𝒅𝒂𝒏𝒕 𝒔̦𝒊 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒑𝒆𝒊, 𝒅𝒆𝒐𝒂𝒓𝒆𝒄𝒆 𝒆𝒊 𝒔𝒖𝒏𝒕 𝒄𝒆𝒊 𝒄𝒂̆𝒓𝒐𝒓𝒂 𝒍𝒊 𝒔𝒆 𝒅𝒂𝒕𝒐𝒓𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒔𝒖𝒄𝒄𝒆𝒔𝒖𝒍 𝒎𝒊𝒔𝒊𝒖𝒏𝒊𝒊.”
Domnule plutonier adjutant Popa Marius, noi îți mulțumim pentru exemplul de devotament oferit și te felicităm pentru toate faptele bune de până acum! (Sursa: ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu