vineri, mai 3, 2024
AcasăActualitatePompierul Centenarului: “Dacă ar fi să dau timpul înapoi de 10.000 de...

Pompierul Centenarului: “Dacă ar fi să dau timpul înapoi de 10.000 de ori, tot pompier m-aș face”

Plutonierul adjutant şef Gîrboiu Ionel activează în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea de 23 de ani și în toată această perioadă a lucrat doar în cadrul compartimentului de intervenție-stingere. Din această calitate, s-a remarcat în mii de misiuni de stingere a incendiilor, unde a coordonat acțiunile de intervenție. Una dintre intervențiile din toamna acestui an s-a dovedit hotărâtoare în acordarea celei mai înalte distincţii pe care o conferă M.A.I. angajaţilor care au acţionat pentru salvarea de vieţi omeneşti ori s-au evidenţiat  prin fapte deosebite. Vorbim despre incendiul din ziua 15 septembrie, de pe strada Teilor din Focșani, când acoperișul unui bloc cu patru etaje a luat foc. Datorită modului cum Ionel Gîrboiu a coordonat acțiunea, s-a reușit lichidarea incendiului, fără pagube considerabile.

Săptămâna trecută, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, ministrul Afacerilor Interne i-a acordat ”Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, o distincție pe care nu a mai primit-o nimeni până acum în cadrul ISU Vrancea.

“Este o onoare, o mândrie, o mulțumire nu numai pentru mine, ci pentru întreg colectivul acestui Inspectorat. Probabil și faptul că nu am trecut de la un compartiment la altul și am lucrat la intervenție aproape 25 de ani cred că a fost un lucru hotărâtor. Datorită colegilor, a tuturor care lucrează în acest Inspectorat, am primit această emblemă. Nu este numai a mea, este și a lor”, spune cu modestie Ionel Gîrboiu.

Acesta a povestit și cum a decurs acțiunea care i-a adus onoranta distincție. “Datorită înălțimii mari și accesului limitat la nivelul acoperișului, a fost o intervenție mai dificilă. Trebuia acționat, pe interior, pe ambele scări concomitent și pe exterior cu ajutorul platformei de lucru la înălțime. Colegii cu care am fost de serviciu atunci m-au sprijinit și au executat ordinele mele, fapt ce a limitat propagarea incendiului. Apartamentele au fost afectate foarte puțin, cu o cantitate mică de apă am reușit să stingem un foc mare”, ne-a declarat șeful gărzii de intervenție.

Plutonierul adjutant șef spune că a avut misiuni de intervenție mult mai grele, iar una care l-a marcat profund a fost un incendiu la Cîrligele, în anul 2004, unde un copil în vârstă de 5 ani, pe care l-a scos din casa în flăcări, și-a pierdut viața din cauza intoxicației cu fum. El spune că să fii pompier nu este o meserie, ci este o stare de spirit. “Nu poți să fii pompier doar la serviciu și când ieși pe poartă nu mai ești pompier. Ești pompieri acasă, ești pompier pe stradă, ești pompier la magazin. Oriunde ai văzut că s-a întâmplat o situație deosebită care necesită intervenția ești acolo, chiar dacă ești liber sau în concediu. Dacă ar fi fost să dau timpul înapoi de 10.000 de ori, tot pompier m-aș face. Este ceva care se întrepătrunde cu familia, cu viața. Este ceva extraordinar să lucrezi în domeniul acesta”, spune Ionel Gîrboiu.

Despre profesionalismul “pompierul Centenarului” a vorbit și șeful său. “Eu, tânăr absolvent fiind, am învățat multe de la el, mai ales pe partea de intervenție la stingerea incendiilor și cred că majoritatea colegilor care sunt acum angajați la ISU Vrancea au învățat de la el. Avem împreună pe puțin 100 de intervenții la stingerea incendiilor, pe care am reușit să le ducem la bun sfârșit. Consider că această emblemă de onoare este o încununare a carierei lui, de aproximativ 25 de ani de activitate în cadrul ISU Vrancea și suntem mândri că a primit această emblemă”, a precizat lt. col. Cristian Soare, prim adjunct ISU Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu