În cadrul ceremoniei organizate de Ministerul Afacerilor Interne cu prilejul Zilei Drapelului Național, *_plutonier adjutant șef Măzăreanu Mircea_* din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea a primit distincția *_Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne_*, în semn de apreciere pentru profesionalismul, curajul și devotamentul demonstrate în misiunile desfășurate. Această distincție reprezintă recunoașterea unei intervenții deosebite, a unei misiuni în care pregătirea, experiența și determinarea salvatorilor au făcut diferența.
Este vorba despre misiunea de salvare desfășurată de pompierii militari vrânceni pentru extragerea unei fetițe de 8 ani surprinse într-o fântână aflată în construcție. Intervenția a fost una extrem de dificilă. Copila se afla blocată la aproximativ 8 metri adâncime, într-un spațiu îngust format între malul de pământ și tuburile din beton ale fântânii, iar pericolul producerii unor surpări de teren a impus o intervenție atentă, calculată și executată cu maximă precizie. Timp de aproximativ două ore, pompierii au acționat neîntrerupt, cu răbdare și profesionalism, adaptând permanent tehnicile de salvare la condițiile din teren. Fiecare gest, fiecare decizie și fiecare efort au avut un singur obiectiv: salvarea unei vieți.
Misiunea s-a încheiat cu succes, datorită coordonării, pregătirii și determinării salvatorilor implicați, fetița fiind extrasă în siguranță și predată echipajelor medicale pentru evaluare și acordarea îngrijirilor necesare. Suntem mândri de colegul nostru! A demonstrat că meseria de pompier înseamnă curaj, responsabilitate și devotament, dar mai presus de toate înseamnă puterea de a interveni atunci când o viață depinde de tine.
Felicitări pentru această distincție meritată! (ISU Vrancea)
Pompierul care a salvat fetița căzută într-o fântână, la Garoafa, decorat de MAI
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
