joi, mai 2, 2024
AcasăActualitatePompierii și paramedicii s-au mobilizat pentru salvarea răniților din accidentul de pe...

Pompierii și paramedicii s-au mobilizat pentru salvarea răniților din accidentul de pe E85

Patru persoane cu vârste cuprinse între 19 și 27 ani, respectiv 3 persoane de sex masculin și 1 persoană de sex feminin, au ajuns la spital politraumatizate prin accident rutier, după ce autoturismul cu care circulau pe raza localității Garoafa s-a izbit de un cap de pod. Evenimentul a avut loc astăzi, în jurul orei 18:00, iar pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care au intervenit cu 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 1 autospecială de intervenție. Totodată, la fața locului au intervenit și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Echipajul de descarcerare a acționat împreună cu echipajul SMURD pentru extragerea persoanei de sex feminin, aflată pe bancheta din spate a autoturismului, în stare de inconștiență. Ulterior, un echipaj SAJ a preluat pacienta. Echipajul SMURD a transportat la spital un tânăr în vârstă de 19 ani, cu traumatism la membru inferior drept și escoriații la membrele superioare. Ceilalți 2 bărbați, unul în vârstă de 25 ani și celălalt în vârstă de 27 de ani, au fost preluați și transportați de echipajele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani. Totodată, la locul intervenției, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI) necesare. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu