joi, aprilie 18, 2024
AcasăStiri InternePompierii, la datorie și pe timpul caniculei

Pompierii, la datorie și pe timpul caniculei

Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 1.421 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au fost asistate 1.546 persoane, 18 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești. Totodată, pompierii militari au acționat pentru localizarea și stingerea a 174 incendii de vegetație, ce au afectat o suprafață de 756 ha. De la începutul perioadei caniculare și până în prezent au fost afectate 1963 hectare de vegetație uscată și fond forestier.

În ultimele 24h, Inspectoratele pentru Situații de Urgență au desfășurat 3 misiuni de transport privind distribuția de apă către zonele afectate, respectiv, 1 misiune de transport apă potabilă, 1 misiune de transport apă menajeră, 1 misiune transport apă pentru animale, iar autoritățile publice locale au efectuat 67 de misiuni dintre care, 27 transporturi apă potabilă, 24 transporturi de apă menajeră, 16 transporturi de apă pentru animale.

Cu scopul de a conștientiza populația asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetației uscate de pe terenurile arabile și pajiștile permanente, respectiv a consecințelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 1.374 acțiuni de informare preventivă desfășurate în teren, în care au fost diseminate 5.940 materiale informative. Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriștilor de pe terenurile agricole și a vegetației uscate de pe pajiștile permanente, la nivel național, în mediul rural s-au desfășurat 591 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conștientizării riscului generat de temperaturile extreme. Dintre acestea, 223 misiuni au fost desfășurate de către personalul ISU, 13 cu ajutorul autorităților locale, 355 de către SVSU. Totodată, au fost executate 54 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de miriști, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale, dintre care 92 avertismente și 19 amenzi, în cuantum de 27.000 lei.

Sfaturi generale pentru populatie:

-evită deplasările, stai la umbră și evită expunerea la soare în intervalul 11:00-18:00
– bea suficientă apă pentru a te hidrata corespunzător. Evită consumul bauturilor alcoolice!
-poartă pălării de soare, haine lejere de culori deschise
-consumă fructe și legume proaspete
-nu aprinde focul în zone cu vegetație uscată sau în zonele împădurite
-resturile de țigară pot genera incendii. NU le arunca oriunde! (sursa: ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu