Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea intervin pentru gestionarea efectelor produse de fenomenele meteorologice manifestate la nivelul județului.
În comuna Dumbrăveni, sat Cândești, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni, cu o autospecială de stingere și în cooperare cu SVSU Dumbrăveni, intervin pentru evacuarea apei dintr-o locuință.
În comuna Bordești, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani acționează pentru evacuarea apei dintr-o locuință.
În comuna Gura Caliței, echipajele de pompieri și SVSU Gura Caliței intervin pentru evacuarea apei dintr-o locuință inundată.
În comuna Slobozia Bradului, personalul SVSU intervine pentru evacuarea apei dintr-o locuință.
În comuna Tâmboești, un echipaj al Detașamentului de Pompieri Focșani acționează pentru evacuarea apei dintr-o locuință afectată de acumulările de apă. Totodată, în comuna Tâmboești, sat Slimnic, pompierii militari desfășoară o intervenție pentru evacuarea a 12 persoane (2 adulți și 10 copii) surprinse într-o locuință afectată de inundații. La locul evenimentului acționează două autospeciale de intervenție, un ATV, o ambulanță SMURD și o barcă.
Echipajele operative rămân în teren și monitorizează permanent evoluția situației din județ, fiind pregătite să intervină pentru protejarea populației și limitarea efectelor fenomenelor meteorologice. (ISU Vrancea)
Pompierii intervin și astăzi în urma ploilor torențiale de sâmbătă / 12 persoane evacuate dintr-o locuință inundată
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -



