joi, mai 2, 2024
AcasăSocietatePolițistul poet din Vrancea, lăudat de șefii de la București

Polițistul poet din Vrancea, lăudat de șefii de la București

Ion Apostu, poliţist din anul 1990, lucrează acum la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea. Zilnic se confruntă cu apelurile şi sesizărilor cetăţenilor.

Este un soţ şi un tată împlinit şi are o vocaţie specială. Inspiraţia de a scrie poezii a descoperit-o în adolescenţă, când a avut câteva publicaţii în ziarele locale din judeţul Mureş, unde era elev.

Poliţistul crede că „prin poezie ne putem află în spaţiul dorit, în timpul dorit, fără niciun fel de stavilă. Poezia şi Poliţia sunt două lucruri care stârnesc aceeaşi pasiune, conducând la o armonie aproape perfectă.”

Primul volum de poezii, „Iubiri şi anotimpuri”, a văzut lumina tiparului în anul 2016, iar în anul 2017 au apărut cele 3 volume de poezii „Iubiri şi nostalgii”, „Iubiri şi amintiri”, „Iubiri şi nemuriri”.

De-a lungul timpului, colegul nostru a creat peste 2.000 de poezii. ”Am ajuns poliţist prin convingere personală, sper să ajung scriitor prin şansă. Mulţumesc colegilor care au fost alături de mine, care au crezut în mine şi care m-au încurajat !” (sursa: Biroul de presă al Poliției Române)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu