duminică, aprilie 28, 2024
AcasăActualitatePolițiștii și jandarmii, în mijlocul cetățenilor, la Zilele Municipiului Focșani

Polițiștii și jandarmii, în mijlocul cetățenilor, la Zilele Municipiului Focșani

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei de la Biroul Siguranță Școlară și de la Poliția Municipiului Focșani, alături de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, au organizat o acțiune preventivă în Piața Unirii. Astfel, activitățile au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a consumului de droguri, cyberbullying-ului, dar și gestionarea eficientă a situațiilor conflictuale. De asemenea, polițiștii au discutat cu tinerii despre riscurile asociate consumului de substanțe interzise, dar și consecințele sale: adoptarea unor comportamente distructive, alterarea relațiilor cu familia și prietenii, efecte nocive asupra sănătății, fiind transmise recomandări preventive.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea continuă activitățile de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice, la zilele municipiului Focșani. Prin prezența constantă în stradă și în zonele aglomerate, precum și prin activitățile specifice pe care le desfășoară, polițiștii și jandarmii vrânceni asigură cetățenii județului nostru că se află la datorie, în sprijinul acestora, pentru menținerea unui climat de liniște și siguranță în comunitate. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu