duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSocietatePolițiștii și jandarmii au acționat și în weekend-ul trecut: amenzi de aproape...

Polițiștii și jandarmii au acționat și în weekend-ul trecut: amenzi de aproape 60.000 lei, permise și certificate reținute

În perioada 7-9 iulie, polițiștii vrânceni, alături de jandarmi și polițiști locali, au continuat să desfășoare activități de natură să asigure liniștea și siguranța vrâncenilor. În acest sens, s-a acționat în zonele în care s-au înregistrat aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală, unele dintre ele comise cu violență, dar și pentru combaterea consumului de substanțe interzise. De asemenea, polițiștii care au acționat în sistem integrat au fost prezenți la manifestările cultural-artistice, unde au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.

Totodată, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, prin depistarea conducătorilor de autovehicule ce conduc aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, precum și pentru depistarea conducătorilor de autovehicule ce încalcă regimul legal de viteză pe raza întregului județ. La activități au participat aproximativ 290 de efective, dintre care 139 de polițiști, împreună cu jandarmi și polițiști locali.

În timpul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 1135 de persoane și au fost verificate 653 de vehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 184 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 58000 de lei, dintre care 12 la Legea 61/1991, 129 la O.U.G. 195/2002 și 35 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor altor acte normative. Au fost reținute, în vederea suspendării, 13 permise de conducere, dintre acestea 3 pentru consum de alcool, 4 pentru încălcarea regimului de viteză și 6 pentru alte cauze. Au fost retrase 15 certificate de înmatriculare și au fost testați aproximativ 395 de conducători auto pentru consumul de alcool și 6 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive. Nu în ultimul rând, au fost constatate 4 infracțiuni, din care una la regimul circulației rutiere.

Acțiunile continuă în județul Vrancea în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu