sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăFocsaniPolițiștii locali vor verifica lucrările de construcții din Focșani

Polițiștii locali vor verifica lucrările de construcții din Focșani

Poliția Locală Focșani, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Focșani, a anunțat că demarează o acțiune de verificare a construcțiilor de pe raza orașului. Polițiștii locali solicită respectarea autorizației de construire sau desființare, în caz contrar urmând a se dispune sancțiuni, conform legii.
”Compartimentul Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale a municipiului Focșani, are o serie de atribuții referitoare la respectarea acestor prevederilor legale, cum ar fi:
– efectuează controale pentru identificarea construcțiilor executate fără autorizație de construire sau desființare;
– efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizația de executare a lucrărilor de reparații ale părții carosabile și pietonale așa cum sunt acestea prevăzute în H.C.L. nr.366/2018 privind Regulamentul de eliberarea avizului de spargere și condițiile de refacere a sistemului rutier și a spațiilor aparținând domeniului public și privat al Municipiului Focșani;
– verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, afişajul electoral şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice, conform Legii nr.185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate ;
– desfășoară acțiuni pe linia verificării respectării Legii nr.196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor;
– efectuează controale și acțiuni privind identificarea imobilelor aflate într-o stare avansată de degradare și care necesită reparații ori renovări, contribuind astfel la îmbunătățirea ambientului stradal.
Având în vedere atribuțiile polițiștilor locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții și Afișajul Stradal, recomandăm tuturor persoanelor care vor să înceapă construcția unui imobil să se adreseze Primăriei municipiului Focșani întrucât, executarea de lucrări de construire fără autorizație de construire, se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.000 și 100.000 de lei, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.” (Poliția Locală Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu