vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InternePolițiștii au intervenit duminică la peste 2.700 de evenimente

Polițiștii au intervenit duminică la peste 2.700 de evenimente

La data de 19 noiembrie a.c., aproape 8.000 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 357 de  acțiuni și s-a intervenit la 2.734 de evenimente, dintre care 2.277 au fost sesizate prin SNUAU 112.

În urma activităților, au fost constatate 709 infracţiuni, dintre care 130 au fost constatate în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 6 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19  măsuri restrictive de libertate. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.981 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.335.500 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 10.200 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 150 de infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 489 de permise de conducere și au fost retrase 169 de certificate de înmatriculare.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. (comunicat Poliția Română)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu