sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitatePoliția Vrancea va avea o nouă conducere în curând

Poliția Vrancea va avea o nouă conducere în curând

Valul de pensionări din acest an a lăsat multe posturi de conducere libere în Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Cei mai mulți șefi, cu vârste de peste 47 de ani și cu vechime de cel puțin 25 de ani în sistemul MAI, au preferat avantajele unei pensii liniștitoare din mai multe puncte de vedere. Singurul rămas pe baricade, deși îndeplinește condițiile de pensionare și ar dori să se retragă, este inspectorul șef al IPJ, Ionel Popescu. Conducerea IGPR nu a fost de acord, deocamdată, cu dorința șefului Poliției Vrancea de a se retrage la pensie. Dar, cel mai probabil, decizia de pensionare a lui Ionel Popescu nu va mai întârzia mult timp. Între timp, se pregătesc alți ofițeri care să preia, cu puteri depline (unii au împuternicire pe funcții, deocamdată), posturile de conducere rămase libere. Informații neoficiale dau două nume care s-ar detașa pentru a ocupa primele funcții importante în IPJ Vrancea, inspector șef și locțiitor. Este vorba de comisarul șef Costel Manea, în prezent șeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate din IPJ Vrancea, și de comisarul șef Vasile Marin, în prezent șeful Serviciului Ordine Publică. Se au în vedere și alte nume de ofițeri pentru ocuparea celorlalte posturi ”vacante”: Gabriel Ștefănescu, Cătălin Stegărescu, Alexandru Cara, Adrian Apostol, Daniel Fătu, Zorel Burlan, Daniel Popescu ș.a.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu