vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPoliticaPNL Vrancea, acord politic cu Partida Romilor Pro-Europa pentru alegerile locale

PNL Vrancea, acord politic cu Partida Romilor Pro-Europa pentru alegerile locale

Filiala PNL Vrancea a încheiat primul acord politic pentru alegerile locale din acest an. Acordul încheiat astăzi este cu Partida Romilor Pro-Europa Vrancea. Acordul conține prevederi politice și prevederi de ordin social, care vizează rezolvarea problemelor cetățenilor de etnie romă. Semnarea documentului între liderii PNL și Partida Romilor Vrancea s-a făcut în prezența deputatului Daniel Vasile, reprezentantul minorității rome în Parlamentul României. ”Mulțumesc PNL Vrancea că a dat curs acestei inițiative care asigură pentru cetățenii județului Vrancea accederea în secolul XXI. Este un proiect politic căruia organizația noastră i-a dat curs, este un acord de durată, viabil pentru cetățenii de etnie romă, pentru toți cetățenii județului Vrancea. Este un acord care vizează participarea romilor la luarea deciziilor în comunitățile în care trăiesc. Alegerile locale sunt cele mai importante și sper ca la acest acord să adere și alte forțe politice, spre binele cetățenilor județului Vrancea”, a spus deputatul Daniel Vasile. ”Vă mulțumesc pentru deschidere și pentru invitarea noastră la acest proiect. Consider că este cea mai importantă hotărâre pe care am luat-o până acum. Am încheiat acest acord politic pentru sprijinirea reciprocă, pentru apărarea drepturilor cetățenilor de etnie romă”, a declarat și Constantin Toader, președintele Partidei Romilor Pro-Europa Vrancea.

La rândul său, senatorul liberal Cătălin Toma s-a arătat mulțumit de încheierea acestui prim acord politic în perspectiva alegerilor locale. Liberalii vrânceni continuă discuțiile cu celelalte forțe politice din județ în vederea constituirii unui parteneriat pentru câștigarea alegerilor locale. ”Discutăm cu toate forțele politice non-Oprișan din județ. Cu USR-PLUS am avut cele mai multe discuții. Din partea PNL avem deschidere totală pentru a ajunge la un acord care să aducă voturile necesare pentru a scăpa Vrancea de dictatura pesedistă. Trebuie să alegem candidatul (n.r. pentru președinția Consiliului Județean Vrancea) care reușește să aducă toate posibilele voturi anti-Oprișan din județ”, a arătat președintele PNL Vrancea.

Acordul încheiat cu Partida Romilor prevede ca pe listele de candidați PNL să fie câte un reprezentant al etniei rome, pe loc eligibil, în 11 localități: Focșani, Mărășești, Adjud, Panciu, Slobozia Bradului, Măicănești, Tâmboești, Suraia, Sihlea, Vulturu, Vidra. De asemenea, președintele Partidei Romilor Vrancea va fi pe loc eligibil pe lista de candidați PNL pentru CJ, iar candidatul PNL pentru postul de primar al comunei Slobozia Bradului este tot un reprezentant al etniei rome, Merlin Ivancea. În județul Vrancea sunt înregistrați, în mod oficial, circa 47.000 de cetățeni de etnie romă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu