vineri, aprilie 26, 2024
AcasăFocsaniPNL în Consiliul Local Focșani: din 8 au rămas 7

PNL în Consiliul Local Focșani: din 8 au rămas 7

Ion Ștefan a demisionat din Consiliul Local Focșani iar consilierii au luat act de gestul acestuia. Demisia lui Ion Ștefan a fost înregistrată la Primăria Focșani pe data de 22 iulie. Cu toate acestea, primarul Misăilă și funcționarii publici nu au întocmit proiectul de hotărâre prin care Ștefan urma să fie înlocuit, conform legii, cu supleantul de pe lista de candidați PNL, Laura Mihaela Ciocoeaș. La începutul ședinței CL Focșani, liberalul Nicu Tănase a solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind validarea mandatului supleantului Ciocoeaș, însă atât majoritatea PSD cât și secretarul municipiului, Eduard Corhană, au refuzat acest lucru. Asta deși primarul Misăilă a introdus pe ordinea de zi, chiar la începutul ședinței, două proiecte care îl interesau direct și care amestecă dorințele microbiștilor cu jocurile de partid. În schimb, la propunerea grupului PNL, secretarul Corhană s-a opus întocmirii unui proiect de hotărâre pe motiv că PNL Vrancea a atacat în instanță ședința de Constituire a Consiliului Local Focșani.

Eduard Corhană a legat validarea noului consilier local PNL și de adresa Prefecturii Vrancea prin care se solicită revocarea a 3 hotărâri adoptate în ședința de constituire a CL Focșani, hotărâri cărora li s-a dat aviz de nelegalitate. După câteva minute de schimburi de replici sterile, unii vorbind despre mere și alții aducând în discuție perele, solicitarea PNL a fost respinsă. ”Sunteți pe cale să faceți un abuz”, i-a transmis consilierul PNL Nicu Tănase secretarului municipiului Focșani, Eduard Corhană. Probabil că validarea supleantului de pe lista PNL, Laura Mihaela Ciocoeaș, se va face la ședința ordinară de la sfârșitul lunii august. Tot atunci se așteaptă ca PNL să ceară invalidarea mandatului lui Ionuț Filimon, exclus din partid. Totuși, majoritatea PSD-UNPR/PMP-ALDE-independent ar putea găsi noi explicații pentru a amâna solicitările opoziției. Deocamdată, grupul PNL din Consiliul Local Focșani va funcționa, cel puțin o lună, cu 7 consilieri în loc de 8.

Citeste si:
Majoritatea din Consiliul Local Focșani nu ia în seamă adresa Prefecturii privind revocarea viceprimarilor
Ghiocel Matache are undă verde pentru a ajunge la dreapta lui Misăilă

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu