sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăAdministratiePlăți de peste 22 milioane lei pentru investiții derulate în Vrancea prin...

Plăți de peste 22 milioane lei pentru investiții derulate în Vrancea prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat astăzi suma de 589.564.820,92 lei, în vederea decontării facturilor pentru 819 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală. Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 20.692.215,44 lei pentru 49 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate 568.872.605,48 lei pentru 770 proiecte de investiții. ”Am aprobat decontarea facturilor depuse la minister până pe data de 20 noiembrie 2020 pentru PNDL I (perioada 2016-2021) și PNDL II, astfel încât să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori”, a menționat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Județul Vrancea a intrat, în această sesiune de decontare, cu 21 de facturi pentru lucrările realizate, în valoare totală de peste 22 de milioane de lei. Aceste deconturi vizează lucrări din 13 localități (dintre care două comune cu câte două deconturi), precum și investiții derulate de Consiliul Județean (6 facturi decontate), conform tabelului de mai jos.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu