Petreceri private, cu ocazia sărbătorilor de Paște, întrerupte de polițiști

0
873

În ultimele 72 de ore, poliţiştii vrânceni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au continuat acţiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La data de 2 mai a.c.,  ora 23.10, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Argea  are loc o petrecere la care participă mai multe persoane. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție care au stabilit că la un imobil este organizată o petrecere de botez la care participă aproximativ 30 de persoane. Polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, din care 1 organizatorului, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 65000 de lei.

Ieri, 3 mai, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din satul Petrești este tulburată ordinea și liniștea publică, prin muzică la intensitate ridicată. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat organizatorul unui eveniment privat, un  bărbat, în vârstă de 38 de ani precum și 5 participanți, fiind aplicate 6 sancțiuni conform Legii 55/2020- rep.,  în cuantum de 3.000 lei.

Tot ieri, 3 mai, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un restaurant are loc o  petrecere și au stabilit faptul că la acest eveniment privat participau 21 de persoane. Astfel, a fost identificat organizatorul  petrecerii în persoana unei femei, de 47 de ani, fiind aplicate 21 sancțiuni contravenționale cf. Lg. 55/2020- rep. Aseară, în jurul orei 20.00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intervenit la un imobil din comuna Năruja, unde era în desfășurare o petrecere de botez la care participau  20 persoane. Evenimentul privat a fost întrerupt, fiind aplicate aplicate 18 sancțiuni contravenționale cf. Lg. 55/2020- rep., din care 2 organizatorilor, în cuantum de 7.500 lei. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare prevederile legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecție, limitarea expunerii în spaţii aglomerate, precum și a celorlalte norme legale în domeniul ordinii și liniștii publice și a circulației pe drumurile publice. În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă! (IPJ Vrancea)