vineri, aprilie 19, 2024
AcasăStiri InternePeste 500 de autoturisme Volvo, vândute în România, rechemate în service

Peste 500 de autoturisme Volvo, vândute în România, rechemate în service

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a primit două notificări de la compania care comercializează automobilele Volvo în România. Notificările se referă la două campanii de chemare în service a mașinilor vândute pe piața autohtonă, cu posibile probleme minore. ”În urma investigațiilor efectuate, Volvo Cars a identificat faptul că, în cazuri foarte rare, galeria de admisie din plastic a motorului diesel se poate topi și deforma. În cel mai rău scenariu există posibilitatea apariției unei surse de foc, localizată în compartimentul motor. În Romania nu s-au raportat accidente.”, susțin reprezentanții companiei. Potrivit acestora, este vorba de 131 de mașini, modelele Volvo V40, V40CC, S60 și V60 anii 2014-2019, echipate cu motor diesel în patru cilindri. Acțiunea de rechemare în service constă în actualizarea software-ului pentru modulul electronic ECM (Engine Control Module). Operațiunea este valabilă până la data de 31.12.2019.

A doua campanie vizează 430 de autoturisme S60, V60, V40, V40CC, S90, V90, V90CC și XC 90 anii 2016-2019, echipate cu motor diesel în patru cilindri. ”În urma investigațiilor efectuate, Volvo Cars a identificat faptul că, în cazuri foarte rare, galeria de admisie din plastic a motorului diesel se poate topi și deforma. În cel mai rău scenariu, există posibilitatea apariției unei surse de foc, localizată în compartimentul motor. În România nu s-au raportat accidente.”, potrivit reprezentanților companiei. Acțiunea de rechemare în service constă în
modificarea circuitului de răcire al EGR (Exhaust Gas Recirculation) și actualizarea software-ului pentru modulul electronic ECM (Engine Control Module). Operațiunea este valabilă până la data de 31.12.2019.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu