vineri, mai 3, 2024
AcasăSocietatePeste 250 de mc de material lemnos, confiscat de polițiști în urma...

Peste 250 de mc de material lemnos, confiscat de polițiști în urma controalelor

În perioada 25 august – 2 septembrie a.c., polițiștii vrânceni, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani și Direcției Silvice Vrancea au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale rezultate din punerea în valoare, exploatarea, transportul, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, din cele 41 de controale efectuate, 25 au fost pe drumurile publice, 6 la instalații de prelucrare a materialului lemnos, 4 la depozite de materiale lemnoase și 6 în fondul forestier.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale conform Legii nr.171/2010-rep., în valoare de peste 50.000 lei. Totodată, cantitatea de 256 m.c. material lemnos, în valoare de aproximativ 50.000 lei, a fost confiscată pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010. Trei infracțiuni la regimul silvic (tăiere fără drept de arbori, folosire a instrumentelor false și furt arbori) au fost constatate din oficiu de către polițiști pe parcursul acțiunii. Astfel, la data de 25.08.2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului și Piscicol Vrancea s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea a trei infracțiuni, respectiv o infracțiune de „tăiere fără drept de arbori”, prevăzută și pedepsită de art. 107 alin. (11) din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic, o infracțiune de „furt de arbori”, prevăzută și pedepsită de art. 109 alin. (11) din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic și o infracțiune de „folosire a instrumentelor false”, prevăzută și pedepsită de art. 318 din Codul Penal.

În fapt, în perioada anilor 2020 – 2022, în suprafața de fond forestier proprietatea publică a statului, situată în extravilanul unei comune din județul Vrancea, s-ar fi folosit un instrument fals ce imită dispozitivul special de marcat de formă circulară, a cărui amprentă ar fi fost aplicată pe fond de vopsea de culoare roșie, pe cioplaje efectuate la baza arborilor din speciile brad, molid și fag, cu scopul de a crea aparența legalității punerii în valoare a respectivilor arbori, exploatați ilegal în aceeași perioadă, suplimentar celor puși legal în valoare.

La data de 31.08.2022, cu ocazia controlului efectuat la o instalație de prelucrare a materialelor lemnoase s-a constatat că operatorul economic ar fi primit în incinta depozitului cantitatea de 203 m.c. lemn rotund din specia fag, fără proveniență legală, așa cum prevede art. 10 alin. (10) din Normele de aplicare ale H.G. nr. 497/2020, în sensul că transporturile aferente a 8 avize de însoțire dețin încărcate în aplicația informatică SUMAL 2.0 fotografii efectuate unor dispozitive electronice și nu direct mijloacelor de transport încărcate efectiv.
Față de societatea comercială în cauză a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în cuantum de 15.000 lei, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 203,00 m.c. material lemnos, în valoare totală de 35.163 lei. (SURSA: IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu