AcasăComuna meaBILIESTIPeste 220 de localități din țară au rata de infectare cu virusul...

Peste 220 de localități din țară au rata de infectare cu virusul COVID-19 peste 3 la mia de locuitori. Din Vrancea este comuna Biliești

În această seară, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 224 de localităţi din întreaga ţară au rata de infectare de 3 la mie sau mai mare. Cea mai mare incidenţă cumulată la 14 zile o are localitatea Şeica Mică din judeţul Sibiu, care a ajuns la 10,03, care este în carantină din data de 12 septembrie. ”Vă reamintim că după ce o localitate atinge incidenţa de 3 la mia de locuitori este necesară convocarea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pentru adoptarea de măsuri de prevenţie şi limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2, în conformitate cu prevederile Hotărârilor CNSU şi a celor de guvern în vigoare”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Pe această listă oficială figurează o singură localitate din județul Vrancea: comuna Biliești, cu o rată de infectare de 3,64 la mia de locuitori, potrivit datelor DSP Vrancea de astăzi. Săptămâna trecută s-au aflat și alte două comune în situație similară, însă incidența infectării a scăzut sub 3 la mie (Soveja și Bârsești).

Din totalul celor cele 224 de localităţi incluse în raportul de astăzi, 48 au incidenţa peste 5 la mia de locuitori. Printre orașele cu rata de infectare mare se numără Satu Mare – 4,40 la mie, Bragadiru – 4,10 la mie, Bistriţa – 4,07 la mie, Timişoara – 3,54 la mie. Tabelul cu cele 224 de localități îl găsiți AICI.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu