joi, decembrie 5, 2024
AcasăStiri InternePeste 2 miliarde de euro pentru modernizarea liniei ferate Ploiești – Focșani

Peste 2 miliarde de euro pentru modernizarea liniei ferate Ploiești – Focșani

În ședința de săptămâna trecută a Executivului a fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Reabilitarea liniei de cale ferată Ploieşti Triaj – Focşani”, lucrare de utilitate publică de interes naţional. Guvernul alocă 10,9 miliarde lei pentru reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj — Focșani, obiectiv de utilitate publică de interes național, inclus în Master Planului General de Transport a1 României. Astfel, în vederea asigurării unui grad ridicat de siguranţă a traficului feroviar, va fi modernizat un traseu de 143 de km de cale ferată conform specificațiilor tehnice de Interoperabilitate (STI) și previziunilor cererii de trafic de călători și de marfă național şi internațional.

Durata de execuţie a investiţiei este de 36 de luni, iar finanțarea se asigură din fonduri externe nerambursabile, Mecanismul pentru lnterconectarea Europei (Connecting Europe Facility — CEF), Programul Transport 2021 — 2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate. Realizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a tronsonului de cale ferată vizează:

  • reducerea timpului de călătorie prin creşterea vitezei de circulație pe întregul tronson;
  • îmbunătățirea condiţiilor de siguranță a traficului feroviar;
  • îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei;
  • reducerea emisiilor de poluanți și a impactului negativ asupra mediului;
  • optimizarea transportului feroviar transfrontalier, atât pentru pasageri, cât și pentru marfa: creşterea atractivității și accesibilității municipiilor Ploiești, Buzău și oraşelor Mizil, Râmnicu Sărat;
  • atragerea de investitori și capital în vederea dezvoltării mediului de afaceri, având în vedere faptul că, în orașele Ploiești, Mizil, Buzău și Focșani;
  • asigurarea unui grad de mobilitate și accesibilitate ridicat pentru rezidenți și mediul de afaceri din județele Prahova, Buzău și Vrancea.

Pe acest tronson se vor executa mai multe tipuri de lucrări:

  • Lucrări de infrastructură si suprastructură linii căi ferate;
    • Consolidări de terasamente si lucrări de scurgere a apelor;
    • Treceri la nivel: modernizarea trecerilor la nivel cu dale elastice;
    • Poduri, podeţe: înlocuirea sau reabilitarea lucrărilor de artă existente – 99 lucrări;
    • Pasaje superioare: 1 pasaj nou în amplasamentul existent și 8 rămân ca în situația actuală; apărări de maluri;
    • Modernizare peroane;
    • Lucrări de reabilitare clădiri și construirea de clădiri noi;
    • Semnalizări şi centralizări feroviare;
    • Lucrări de protecția mediului; etc.

Calea ferată Ploiești Triaj — Focșani, situată pe ruta Coridorului IX Pan — European, este o linie importantă a rețelei de cale ferată din România, care preia traficul internațional european de pe cele două coridoare centrale aflate pe teritoriul României şi face legătura cu Coridorul Rhin – Dunăre cu țările din Sud-Estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia) şi țările din Nord-Estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Rusia). (sursa: Guvern)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu