duminică, mai 5, 2024
AcasăSocietatePeste 130 de societăți comerciale, verificate dacă respectă măsurile pentru prevenirea răspândirii...

Peste 130 de societăți comerciale, verificate dacă respectă măsurile pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activitățile desfășurate în ultimele 24 de ore au participat 281 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar – Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, precum și ai Protecției Consumatorului. Astfel, la nivelul județului Vrancea au fost executate 16 acțiuni punctuale și au fost verificate peste 130 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate. Au fost legitimate 485 de persoane și verificate 27 de mijloace de transport în comun. În total, au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4500 de lei, din care 33 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu