AcasăEconomicPeste 1.400 de firme s-au înființat în primele 9 luni ale anului

Peste 1.400 de firme s-au înființat în primele 9 luni ale anului

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea a prezentat o statistică a societăților comerciale de la nivel județean. Conform situației CCIA, anul trecut erau înregistrate 36.216 firme, dintre care 8.481 au depus bilanțuri contabile. Conform președintelui CCIA Vrancea, Sorin Vornic, ”se evidențiază o revenire economică a județului, o ușoară redresare economică”. Statistica prezentată de CCIA face referire la perioada ianuarie-septembrie 2017, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în primele 9 luni ale anului în curs s-au înființat 1.430 de noi entități economice. Ponderea acestora, adică 931 (procent de 65%), o reprezintă SRL-urile. Urmează PFA-urile – 241, întreprinderile individuale – 235, întreprinderile familiale – 19 și cooperativele agricole – 4. De menționat că nu s-a înființat nicio societate pe acțiuni. Numărul noilor firme înființate în primele 9 luni ale anului trecut a fost mai mic – doar 1.099.
La capitolul investiții străine stăm, însă, foarte slab: în perioada ianuarie–septembrie 2017 au fost înființate 11 societăți cu participare străină, având o valoare a capitalului social subscris de doar 8.100 de lei, echivalentul a aproximativ 1.800 de euro.
Debutanții în afaceri au fost ceva mai îndrăzneți anul acesta. Până la data de 30.09.2017 se înființaseră 321 de SRL-D noi, din care 299 sunt în funcțiune. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când la 30 septembrie erau înregistrate 242 de entități economice SRL-D, se remarcă o creștere de 33%. SRL-D este o formă de organizare pentru oamenii de afaceri debutanți, care pot accesa pentru investiții ajutor de la stat/ minimis de până la 10.000 de euro. O situație aparte întâlnim în cazul înmatriculărilor de societăți noi în baza facilităților oferite studenților prin HG nr.166/2003, efectuate până la 30.09.2017: total firme nou înființate – 257. Același număr îl găsim și în primele 9 luni ale anului trecut.
Cât privește agenții economici cu probleme, situația comparativă a primelor 9 luni din 2017 și 2016 este următoarea:

– suspendări de firme: 158 anul acesta față de 152 anul trecut;

– dizolvări de firme: 207 anul acesta față de 238 anul trecut;

– radieri de firme: 630 în 2017 față de 905 în 2016;

– intrări în insolvență: 100 în 2017 față de 111 în 2016.

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu