sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InternePeste 1.200 de amenzi date de polițiștii vrânceni în minivacanță

Peste 1.200 de amenzi date de polițiștii vrânceni în minivacanță

Pentru ca cetățenii să se bucure în liniște și siguranță de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului polițiștii vrânceni au desfășurat, în perioada 12–15 august a.c., acțiuni în sistem integrat pentru menținerea climatului de ordine și siguranța publică pe raza județului. Au fost avute în vedere zonele cu un aflux mare de credincioși, precum și zonele turistice și de agrement din județ. Polițiștii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice au efectuat acțiuni specifice muncii de poliție pe raza localităților urbane, dar și în mediul rural. Polițiștii din dispozitivele de siguranță publică au intervenit la peste 230 evenimente semnalate de cetățeni, din care 174 semnalate prin apelarea numărului unic de urgentă 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 683 de sancțiuni contravenționale, dintre care 55 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere rutiere pentru fluidizarea traficului, impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și prevenirea accidentelor de circulație. Astfel, polițiștii rutieri au fost nevoiți să aplice 543 de sancțiuni contravenționale, dintre care 136 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 5 pentru conducere sub influența alcoolului. Având în vedere abaterile depistate, precum și în scop preventiv, pentru a-i determina pe cetățeni să conștientizeze posibilele pericole la care se expun atunci când nu își iau toate măsurile de prevenire, polițiștii rutieri au reținut 68 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare. (comunicat IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu