marți, aprilie 16, 2024
AcasăSocietatePeste 1.000 de elevi din Vrancea, preveniţi împotriva consumului şi traficului de...

Peste 1.000 de elevi din Vrancea, preveniţi împotriva consumului şi traficului de droguri

Dacă luna octombrie a fost „Luna Europeană a Securității Cibernetice”, luna noiembrie a fost dedicată la nivel național luna  „Prevenire consumului și traficului de droguri„.

Prevenire consumului și traficului de droguri, constituie o temă importantă abordată în cadrul activităților destinate prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. Având în vedere implicațiile acestui tip de criminalitate asupra adolescenților, este necesară o informare permanentă a acestora asupra pericolelor la care se expun atunci când vin în contact cu astfel de produse sau doresc să obțină bani din vânzarea lor.

antidrogAcțiunile desfășurate în unitățile de învățământ de polițiștii vrânceni în colaborare cu colegii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vrancea și cu Centrul de Prevenire Consiliere Antidrog Vrancea, au demonstrat un interes crescut al elevilor și profesorilor pentru acest gen de informații. Activitățile de informare realizate au condus la o eficiență crescută a acțiunilor preventive și au generat un impact pozitiv în rândul beneficiarilor.

În cadrul activităților organizate în perioada 1– 28 noiembrie, au participat 1080 de elevi, 47 părinți, 86 cadre didactice de la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”din Focșani,  “Liceul Tehnologic “G.G: Longinescu” Focșani, Liceul Tehnologic “Erimia Grigorescu” Mărășești, Colegiul național ”Al. I. Cuza” din Focșani,  Liceul Tehnologic Odobești, Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra,  Liceul Teoretic”Gheorghe Geba” din Dumitrești, Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” din Focșani și Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Focșani.

Masuri de prevenire a traficului și consumului de droguri

» Nu ceda tentației de a încerca drogurile – și prima încercare comporta un risc. Știai ca dependenta se poate instala de la prima doza de drog?

» Fii foarte atent la alegerea cercului de prieteni și nu ezita sa schimbi anturajul atunci când constați ca există preocupări (pre-) delincvente (consum de alcool, droguri, absenteism și abandon școlar).

» Unele propuneri venite din partea prietenilor s-ar putea sa aibă caracter imoral sau ilicit. Dovedești ca ești responsabil și ai o personalitate puternica dacă ai puterea sa spui NU acestor propuneri. Învață sa fii tu însuti, chiar dacă cei din jurul tău au alte opinii!

» Informeaza-ti prietenii și cunoștințele asupra consecințelor consumului de droguri și încearcă sa-i determini sa nu recurgă la astfel de substanțe, prezentându-le pericolele la care se expun.

» Este posibil sa ai unele probleme în familie, la școala sau în relația cu prietena/ prietenul; drogurile sau alcoolul nu reprezintă o soluție, ci doar o problema în plus.

» Consumul de droguri te poate determina sa comiți infracțiuni pentru procurarea unei noi doze și riști sa devii tu însuti tâlhar, hot sau distribuitor.

» Nu ezita sa ceri sprijinul celor din jur (părinti, prieteni, profesori, medici, psihologi, asistenți sociali, politie s.a.) pentru a scăpa de flagelul drogurilor!

» Nu intra în rețeaua traficanților de droguri, oricâte avantaje ai obține; gândește-te la implicațiile finale ale tranzacțiilor ilicite cu stupefiante.

» Contribuie și tu la prevenirea, combaterea și reducerea delincventei legate de droguri – fii sigur de confidențialitatea informațiilor.

» În loc sa consumi droguri poți să faci sport, sa mergi la un spectacol, sa citești o carte, sa asculți muzica, sa dansezi, sa desenezi sau … sa te îndrăgostești!

Noi v-am prevenit, voi decideți !!

Alternative

În loc să consumi droguri poți :

  • Să faci sport
  • Să asculți muzica
  • Să cânți
  • Să dansezi
  • Să desenezi
  • Să mergi la un spectacol
  • Să citești o carte

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu