luni, aprilie 29, 2024
AcasăActualitatePersoanele străine nu mai au acces în sediul SGA Vrancea

Persoanele străine nu mai au acces în sediul SGA Vrancea

În contextul necesităţii adoptării de măsuri ce duc la reducerea riscului de răspândire a virusului COVID-19, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea aduce la cunoştinţa opiniei publice că, în perioada 16 martie – 31 martie 2020, se suspendă activitatea cu publicul la sediul instituţiei din Focşani, cu posibilitatea prelungirii ulterioare a acestei măsuri. În această perioadă, este restricţionat accesul persoanelor ce nu sunt angajaţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea în incinta sediului din Focşani, beneficiarii serviciilor de gospodărire a apelor fiind rugaţi să folosească metode de comunicare ce nu implică un contact direct, respectiv prin e-mail, prin telefon, prin fax, prin servicii poștale sau de curierat. Astfel, transmiterea documentațiilor tehnice necesare emiterii avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor se va face numai prin poștă sau prin curier rapid (datorită volumului de documente), iar eventuale completări sau precizări solicitate de reprezentanţii instituţiei noastre vor putea fi transmise prin fax sau prin e-mail. Plata tuturor serviciilor de gospodărire a apelor, inclusiv contravaloarea actelor de reglementare emise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea se va realiza numai prin virament în contul deschis la Trezoreria Bacău. Avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor emise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea în intervalul de referinţă vor fi comunicate beneficiarilor prin poştă, cu confirmare de primire.

Având în vedere condiţiile de stare de urgenţă în care se va desfăşura activitatea instituţiei noastre în perioada imediat următoare, rugăm beneficiarii serviciilor de gospodărire a apelor să înţeleagă că pot exista anumite întârzieri rezonabile în emiterea actelor de reglementare solicitate, respectiv în soluţionarea petiţiilor şi sesizărilor adresate instituţiei noastre, în special a celor ce necesită deplasări în teren în vederea evaluării situaţiei şi formulării unui răspuns adecvat. Persoanele fizice și juridice se pot adresa Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea prin poștă, prin telefon, prin fax sau prin e-mail la următoarele date de contact: Adresa poștală: Bulevardul Brăilei, nr. 121-123, Focşani, judeţul Vrancea, cod poştal 620122, telefon: 0237 227 800, fax: 0237 221 345, 0237 221 181, e-mail: secretariat@sgavn.das.rowater.ro, dispecer@sgavn.das.rowater.ro (comunicat SGA Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu