Pe urmele „Trompetistului” de la Mărășești

0
962

Pentru a-și prefigura viitorul, o comunitate trebuie să-și cunoască obârșiile; numai ulterior, acea comunitate va fi capabilă de a constitui valorile moral-civice în care să creadă. Nu sunt cuvinte mari – cuvinte pe care le declamă mulți, dar în care tot mai puțini cred – , sunt expresii de trăire autentică, omenească. Dacă trecutul personal este, uneori, o piedică în conturarea viitorului, trecutul colectiv „nu poate pieri, căci viitorul se va naște din el”, așa cum spunea Anatole France.

Istoria orașului-erou Mărășești, cel puțin aceasta de la 1917 încoace, are o noblețe aparte. O mână de ostași coborâtori din vitejii Istoriei Naționale, ba, parcă, din țăranii sacrificați la 1907 – actanții paradigmatici ai unei răscoale de tip medieval la începuturile Contemporaneității – i-au pricinuit lui von Mackensen, marele „spărgător de fronturi”, o înfrângere cât renumele său, motiv pentru care, mai târziu, recunoștea că: „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”.

Ceea ce s-a întâmplat la Mărășești cu 102 ani în urmă pare astăzi de domeniul fantasticului, dacă la mijloc nu ar fi atemporala iubire a „sărăciei și a nevoilor și a neamului”. Dacă astăzi pare revolut, în urmă cu un veac era firesc. Eram, ca popor, la apogeul unui ciclu istoric, simțind că realizarea obiectivului național nu era departe. Erau „orele astrale” ale unui popor chinuit de Istorie, dar care nu și-a pierdut niciodată speranța, credința și identitatea. Iar Dumnezeu răsplătește celui ce nu-și pierde credința, măcar că aceasta nu-i nici cât un grăunte de muștar…

La un secol depărtare de hecatomba de la Mărășești, cei puțini dintre noi care rămânem, în continuare, copleșiți de dimensiunea acelor fapte de arme, nu putem decât să ducem mai departe povestea. Fiecare combatant, din cei câteva zeci de mii de români, ruși, germani austrieci, a avut povestea sa. Unii au plecat la Ceruri, iar ceilalți au plecat la familiile lor, pentru a povesti copiilor și nepoților ceea ce înseamnă războiul. Pentru unii, războiul lor, pentru alții, războiul cui i-a trimis să se jertfească pe valea românească a Siretului (este întâmplător că, în Antichitate, râul Siret a fost cunoscut sub numele de „Hierasus” („Sfântul”, în limba greacă), denumire sub care apare în Geographia lui Ptolemeu?).

De câțiva ani, Asociația „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești și-a făcut o misiune nobilă de rememora trecutul eroic al Mărășeștilor. Un nou proiect, intitulat Pe aici nu se trece!, are ca menire sensibilizarea tinerilor din zonă privind faptele de eroism ale înaintașilor. (::::::::::::). Dacă pentru evenimentele cunoscute există numeroase surse de informare, iată că tinerii implicați în proiect vor afla și informații despre un monument aproape uitat, amplasat chiar pe câmpul de luptă de la Mărășești. În Mărășești, puține persoane cunosc ceea ce reprezintă movila cu un soclu pe ea din apropierea cimitirului (lângă „Drumul Hoților”), deși au suprafețe de teren arabil în apropiere sau au mers cu animalele la păscut și au urcat, măcar din curiozitate, pe acea movilă, în apropierea căreia se află și o cazemată distrusă din Al Doilea Război Mondial. Astfel că, într-o zi frumoasă și răcoroasă de iulie 2019, am mers cu domnul inginer Valerică Chicior, septuagenar și urmaș de veteran de război, pentru a afla mai multe informații și a consemna cele relatate de domnia sa. Însoțitorii săi au fost juristul Daniel Drăgan și profesorul Cătălin Mocanu, voluntari ai Asociației „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești, iubitori ai istoriei locale.

Monumentul dedicat de locuitorii din Mărășești eroilor de pe câmpul de bătălie nu apare menționat nicăieri. Din asocierea mai multor informații, putem deduce că a fost ridicat la începutul anilor ʼ20, existând, în acest sens, în Țară, monumente similare. Movila pe care a fost amplasat monumentul constând într-o cruce amplasată pe un soclu, a fost ridicată din pământ adus cu carele trase de boi, având un diametru de circa 40 de metri și o înălțime de circa 4 metri, astfel că este reperată ușor în acest șes aproape perfect. Soclul este în plan dreptunghic și constă în patru trepte, având la bază dimensiunile de 5X4 metri. Pe soclu a fost amplasată o cruce din beton, de circa 3,50 metri, acoperită cu mozaic. Crucea nu mai există astăzi, despre ea vorbind, în trecut, cei care au văzut-o până în anul 1948. În 1948, în debutul regimului comunist, noul primar, Gheorghe Damian, instalat la 30 mai 1948, a demolat-o, iar monumentul a rămas în paragina în care se află și în prezent, deși, în fiece an, la 6 august, se rostesc discursuri sforăitoare la Mausoleul Eroilor Neamului despre cum ne cinstim trecutul și memoria Eroilor Neamului („Au prezentul nu ni-i mare?”). Acel primar a avut și năstrușnica idee de a demantela Crucea din vârful Mausoleului de la Mărășești, dar aceasta a rezistat. Deh, personajul a dorit să-și arate loialitatea față de regim și ruperea totală de „regimul burghezo-moșieresc”…

Monumentul de care vorbim a fost dedicat, conform memoriei colective, unui „trompetist” din Regimentul 32 Mircea care avea un punct de observare chiar pe locul în care a fost amplasat monumentul. În memoria colectivă, monumentul a fost cunoscut în perioada interbelică drept „Crucea Trompetistului”. Din păcate, nu dispunem nici de mai multe informații și nici de imagini ale sale. Fugit irreparabile tempus. Considerăm că scurta prezentare a unei file mai puțin cunoscute din istoria bătăliei de Mărășești nu poate fi decât începutul unei aventuri de restaurare a unui monument durat de locuitorii unei comunități mici, dar care a prețuit jertfa Eroilor Neamului. (sursa: prof. Cătălin Mocanu)