miercuri, mai 8, 2024
AcasăStiri InterneParchetul Vrancea are nevoie de un specialist IT

Parchetul Vrancea are nevoie de un specialist IT

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați organizează concurs pentru ocuparea unui post auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea – specialist IT hardware. Pentru înscrierea la concurs, doritorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1) cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
2) fără antecedente penale, fără cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;
3) cunoaşterea limbii române;
4) apți din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcţiei;
5) studii superioare de specialitate în domeniul informatic, automatic, cibernetic, matematic, electronic sau electrotehnic.
Condiţia prevăzută la pct.5 se consideră îndeplinită şi de către absolvenţii de studii superioare în domeniul tehnic sau economic care au urmat în timpul studiilor universitare sau postuniversitare cursuri de informatică, cu avizul Serviciului de tehnologia informaţiei din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Termenul limită de înscriere la concurs este 19 august. Dosarele se depun la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Concursul va consta în două probe: examenul scris, pe 12 septembrie, și proba practică, pe 19 septembrie. Relații suplimentare pot fi obţinute la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, la telefon: 0236/414.116 int.166 şi 138.


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu