vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitatePacienta care a murit în urma răsturnării ambulanței avea COVID-19, era intubată...

Pacienta care a murit în urma răsturnării ambulanței avea COVID-19, era intubată și trebuia să ajungă la Spitalul Buhuși

Pompierii militari au intervenit marți, 16 februarie, în jurul orei 20:00, la un accident rutier produs pe DN2-E85, pe raza orașului Mărășești. O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Buzău, ce efectua un transfer interclinic către secția ATI a Spitalului Buhuși, cu o pacientă în vârstă de 75 de ani, intubată, s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un cap de pod. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 4 echipaje de pompieri cu: 1 autospecială de descarcerare, 2 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție, precum şi 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea  (SAJ). La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului, șoferul ambulanței și asistentul medical se autoevacuaseră. Pompierii au extras din habitaclu medicul și pacienta, ambele persoane aflate în stare de inconștiență. Din nefericire, pacienta a fost declarată decedat. Medicul, persoană de sex feminin, în vârstă de 60 ani de ani, politraumatizat prin accident rutier, a fost preluat și transportat la Unitatea Primiri Urgențe Focșani, de către un echipaj SAJ Vrancea. Șoferul ambulanței, care prezenta traumatism la umărul drept, și asistentul medical, care a suferit atac de panică, au fost asistați la fața locului de către paramedici și echipajele SAJ. (sursa: ISU Vrancea)

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea, pacienta era infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi era transferată la Buhuşi cu ambulanţa, fiind intubată. „Ambulanţa transporta un pacient COVID-19 pozitiv, intubat, spre Buhuşi. În urma accidentului, pacienta a murit, iar medicul de pe ambulanţă a suferit un traumatism cervical şi traumatism de membru inferior, fiind preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani.”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu