vineri, mai 3, 2024
AcasăActualitateOpt sute de polițiști vrânceni, la datorie în minivacanța de Anul Nou

Opt sute de polițiști vrânceni, la datorie în minivacanța de Anul Nou

În perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea acționează pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier, pe raza întregului județ. Astfel, în total, în această minivacanță, aproximativ 800 de polițiști, ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, vor acționa în dispozitivele de ordine și siguranță publică. Alături de polițiști vor fi prezenți colegii din Jandarmeria Română și Poliția Locală. Scopul tuturor activităților noastre îl reprezintă gestionarea corespunzătoare a climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea și combaterea cu fermitate a oricăror acte de tulburare a ordinii și liniștii publice. De asemenea polițiștii, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, desfășoară activități de verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată, vă recomandăm să evitați deplasările care nu sunt necesare si să respectați regulile de distanțare socială atât în spațiile comerciale cât și în spațiile publice deschise. În acest context vă reamintim câteva dintre prevederile legale în vigoare, așa cum sunt prevăzute în HG 1065/2020:

  • se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
  • se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente;
  • în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
  • în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 5.00, cu următoarele excepţii:
  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

În fiecare zi, polițiști rutieri acționează pe drumurile publice din județ, cu aparatele radar montate pe autospecialele de poliție și cu dispozitivele TrueCam, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier. Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Asigurați-vă că aveți autovehiculul echipat corespunzător pentru iarnă în cazul în care efectuați deplasări în zone cu carosabil umed, alunecos sau acoperit cu zăpadă, având în vedere și evoluția fenomenelor meteorologice specifice perioadei.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din față, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat această intenție.

Având în vedere că mulți cetățeni obișnuiesc să utilizeze în aceste zile diverse materiale pirotehnice, atragem atenția că acestea pot fi un pericol pentru cei din jur dacă nu sunt folosite necorespunzător. Utilizarea de către copii nu este indicată și poate fi periculoasă chiar în cazul materialelor pirotehnice cu nivel de risc aparent redus. Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu