sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateOficial: cine este al doilea vrâncean depistat cu noul coronavirus. 32 de...

Oficial: cine este al doilea vrâncean depistat cu noul coronavirus. 32 de vrânceni în carantină, 510 în izolare

Persoana din Vrancea diagnosticată cu virusul COVID-19 este un bărbat de 58 de ani, venit în țară din nordul Italiei. El a fost preluat de polițiști de la graniță și a fost depus direct în centrul de carantină din Focșani, unde a stat singur în cameră. Bărbatul va rămâne în carantină și va fi monitorizat zilnic de personalul Direcției de Sănătate Publică Vrancea. Este al doilea vrâncean diagnosticat cu noul coronavirus. Primul caz a fost un bărbat, de 59 de ani, ajuns în România săptămâna trecută. El a fost trimis de la un centru de carantină din Arad direct la Spitalul de Boli Infecțioase Iași.

”Astăzi a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, întrunit pentru adoptarea unor măsuri operative vizând gestionarea răspândirii infecției populației  cu noua formă de coronavirus SARS-CoV-2 care determină boala COVID-19. Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de răspândirea noii forme de coronavis, CJSU Vrancea hotărăște ca toate structurile teritoriale ale autorităților și instituțiilor publice centrale, precum și celelalte autorități locale, vor acționa pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavis, integrat, doar sub coordonarea prefectului. De asemenea, s-au luat hotărâri referitoare la atribuțiile pe care le au de îndeplinit Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar și Crucea Roșie – Filiala Vrancea, care va coordona activitatea de voluntariat desfășurată de către persoane fizice, organizații neguvernamentale, etc.

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a mai hotărât ca autoritățile administrației publice locale care au organizat transport public urban de călători vor adopta măsuri pentru suplimentarea la maximum posibil a numărului de autovehicule puse în circulație la orele de vârf și pentru reducerea numărului de curse, în limita posibilităților, în afara orelor de vârf, luând în același timp măsuri pentru dezinfectarea, cu o frecvență sporită, a acestor mijloace. Se restricționează activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și divertisment, în spații închise, care presupun participarea a peste 50 de persoane, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de joc de noroc și cazinouri. Se suspendă organizarea și desfășurarea de târguri de mașini auto până la data de 31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire.

În județul Vrancea, la acest moment, 32 de persoane se află în carantină, 510 în izolare și sunt confirmate două cazuri de infectare cu coronavirus COVID-19. Ultimul caz, confirmat astăzi, este un bărbat de 58 de ani, venit din Italia, aflat în carantină din momentul în care a intrat în țară, singur în cameră, care nu prezintă simptome și ce va rămâne momentan în carantină, sub supraveghere medicală.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.” (sursa: Prefectura Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu